Suflet dezrădăcinat
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări Luptătoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 29/11/2024
Referințe
Suflet dezrădăcinat
dus și-ntors de vreme
nu e, cât e zarea-n lat
nimeni, să te cheme.

Ești străin și unde-ai fost
și-unde te vei duce,
fără loc și fără rost
singur la răscruce.

Suflet rupt de lângă-ai tăi
unde-ai fost odată
va pieri pe triste căi
viața ta sfărmată.

Nechemat și nedorit
rătăcești prin lume
nu te-așteaptă mulțumit
nimenea anume.

Suflet gol și de pripas
luntre sfărâmată
trebuia să fi rămas
unde-ai fost odată!

Nu te va cruța nicicând
plata neascultării,
c-ai lovit pe-ai tăi luând
calea dezbinării!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni