Psalmul 141

O Doamne, eu Te chem din nou fierbinte
Să vii acum degrabă pân’la mine
La glasul meu Te rog să iei aminte
Când eu Te chem din inimă pe Tine

Să-mi fie rugăciunea o tămâie
‘Naintea Ta, o Domnul meu cel mare
Ca jertfa cea de seară-aș vrea să fie
Spre Tine-a mâinii mele ridicare

‘Naintea gurii mele-o strajă pune
Și ușa s-o păzești buzelor mele
Ca inima să-mi scoată lucruri bune
Și s-o abați din lucrurile rele

Să nu mă lași la fapte vinovate
Cu-aceia ce fac răul, împreună
De la a lor ospețe blestemate
Să nici nu gust mâncarea. . că nu-i bună

Acel neprihănit să mă lovească. .
Lovirea lui e totdeauna bună
Și când va fi ca să mă pedepsească
Pedeapsa, undelemn pe cap îmi pune

Aș vrea să rabd smerit întotdeauna
De loc să nu-ntorc capul de la ea
Dar contra răutății lor întruna
A mele rugăciuni se vor ‘nălța

Iar când de-a lungul stâncilor ‘nainte
Judecătorii se vor prăvăli
Vor asculta a mele vechi cuvinte
Și-atunci vedea-vor ce plăcute-or fi

Cum brazdele se fac adânc lucrate
Și spintecat rămâne-acel pământ
Așa se risipesc oasele toate
Când am intrat în gura de mormânt

De-aceea către Tine, Doamne Sfinte
Ochii-mi îndrept din lumea celor vii
La Tine caut adăpost, Părinte
Sufletul meu, Te rog, nu-L părăsi

Păzește-mă de cursa pentru pradă
Ce-aceia răi mi-o'ntind să cad în cap
Fă Doamne-n lațul lor ca ei să cadă
În timp ce eu nevătămat să scap.


11/30/2024 Daniel Hozan
Phoenix, Arizona