Hristos ne-a dat biruința
prin Numele Său strălucit
cântați-I cu toată ființa
în veci fie El preamărit.
Isus, mai presus slavă Ție,
cu-avânt neînfrînt Ți-nălțăm
Isus, noi am pus pe vecie
un sfânt legământ să-Ți urmăm.
Hristos ne-a dat izbăvirea
când noi suspinam greu legați
cântați-I, cântați-I mărirea
și-al Lui Nume Sfânt lăudați.
Hristos ne-a adus învierea
când noi toți zăceam ca-n mormânt
cântați-I, cântați-I puterea
și-al Lui minunat Nume Sfînt.
Hristos ne-a trezit conștiința
chemării ce-aveam pe pământ
jertfindu-I întreagă ființa
luptăm pentru-al Lui Nume Sfânt.
Hristos ne-a adus libertatea
și-avântul în lupta spre Țel
Lucrării păstrând unitatea
să-i ducem pe toți către El.
Hristos ne va da răsplătirea
răbdării și luptei curând
și-n veci vom gusta fericirea
al Lui Nume Sfânt lăudând