Adeseori în rugă
când eu smerit plângeam,
nu Te vedeam Isuse,
dar Te simţeam...
Adeseori când singur
eu suspinam zdrobit,
nu Te-am văzut cu mine,
dar Te-am simţit.
Prin focul jertfei însă
când Doamne m-ai trecut,
nu Te-am simţit eu numai,
ci Te-am văzut!
Iar azi, când împreună
cu Tine merg în sus,
ce limpede și-aievea
Te văd, Isus!