Mi-e inima bolnavă
și totuși simt că sunt
o mână-a mângâierii
pe frunțile fierbinți,
îngrop atâtea lacrimi
în suflet ca-n mormânt,
și totuși seamăn cântec
în mii de suferinți!
Căci m-ai smerit, o Doamne,
să port un suflet frânt
ca jertfa pentru sute
și sute de credinți,
ca harfa ce, și spartă,
mai scoate încă-un cânt,
ca steagul ce se frânge
în preț de biruinți!