Împovărat de zile grele
azi stau la cimitir în prag,
privind în urma vieții mele
pierdutul anilor șirag.

E-așa de mult de când din țara
copilăriei am plecat,
lăsând în urmă primăvara
vieții fără de păcat!

E-atât de mult de-atunci - și jalea
îmi arde sufletul zdrobit,
când stau să-mi văd în urmă calea
pe care pân-aci-am venit!

Îmi văd cărările departe
și urma pasului trecut,
prin toate văile deșarte
pe unde viața mi-am pierdut.

Mi-o văd, când mă trezesc în fața
acestui cimitir, acum!
Și plâng amar văzându-mi viața
comoară risipită-n fum!

Privesc mereu cu ochii zarea
și lacrimile-mi curg șuvoi:
- O, de-aș mai ști acum cărarea
și de-aș putea să-ntorc napoi...

De-acum aș ști cum se trăiește
puțina viață înțelept,
de-acum aș ști pe ce cărare
să vin spre locul unde-aștept! ...