DUMNEZEU ESTE CREATORUL
Tu, Doamne, ai creat tot ce e pe pământ
Și în văzduh, și-n ceruri și-n marele adânc,
Cum pot unii să creadă că Tu, Doamne, nu ești,
Și despre tot ce este, scornesc mii de povești,
Că totul s-a schimbat și a evoluat
Și multe, câte în stele, ei multe au inventat,
Căci ei nu vor să creadă, așa precum ai zis
Și nu vor să citească ce-n Carte este scris,
Mai bine inventează și scriu cărți cu minciuni,
Deși tot ce e-n jur le spun că sunt nebuni,
Nebuni să inventeze povești ce n-au un rost,
Dar totul se plătește cu cel mai mare cost,
Căci dacă n-ai credință, creând, tu vei pieri
Și nicicând pe această lume, tu nu vei mai fi,
Nu va mai fi poveste, va fi doar adevăr,
De aceea să știi frate, pe tine nu mă supăr,
Dar mă întristez de moarte când văd câte prostii
Poate să spună lumea; cu lumea vrei să fi,
Dar eu mă rog cu sete ca toți cei ce nu cred,
Să vadă bine locul în care acum șed
Și dacă poate crede că tot nu e creat,
Să se gândească anume, cum a evoluat
Atâta vietate cât este pe pământ,
Să-mi spună ei cum poate să aibă acest gând,
Când totu-n jur e verde și-n toate viață e,
Cum poate să gândească că mâna Ta nu e
În toate câte cele pe lumea asta sunt,
Să se gândească, Doamne, că ei sunt pe pământ
Tot datorită Ție, dar Doamne, cât să-i lași?
Stârpește, Doamne, odată minciuna asta rea
Și întărește-i, Doamne, pe cei ce luptă acum
Să spună lumii întregi că mai e puțin drum
Pe care treb' să mergem; destul am așteptat
Și cu credință, Doamne, pe toate am îndurat,
Căci am citit în Carte și știm că vii curând
Și te așteptăm, Isuse, cu inima arzând,
Căci Tu ești, Doamne sfinte, al nostru Creator
Și-n pieptul nostru bate un unic și sfânt dor,
Ca Tu să vii cu îngeri așa cum ai promis,
Căci știm și credem, Doamne, că toate Tu le-ai scris,
Să știm cum a fost totul încă de la început
Și că prin tot ce trecem, chiar de ne-a și durut,
Tu ai pregătit o cale pe care noi să fim,
De aceea cu credință, la Tine noi venim,
Căci Tu ești, Doamne sfinte, al nostru Creator
Și doar pe Tine, Doamne, te avem ca Salvator,
De aceea în rugăciune cu toții ne plecăm,
Și ochii-n sus spre ceruri întruna-i îndreptăm,
Căci știm că ceasul bate și clipa a venit
Și o să se împlinească curând ce ai rostit,
Ajută-ne, Părinte, cu Duhul Tău cel sfânt,
Ca zilele pe care le avem pe acest pământ
Să fie numărate, de Tine scrise-n Carte,
Și de a Ta înviere s-avem cu toții parte,
Căci am privit spre ceruri și mult te-am așteptat,
Chiar de greșit-am multe, Tu știi c-am regretat,
De aceea, Doamne sfinte, al nostru Creator,
Te așteptăm din ceruri să vii ca Salvator.
Emilia Dinescu