Din alte diferite părți (II)
Autor: Traian Dorz  |  Album: Comori Nemuritoare  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 02/12/2024
185. Unde-i dragostea cea multă
inima cu drag ascultă,
unde-i dragoste puțină,
inima la ce să vină?

186. Unde stăpânește hoțul n-aștepta să vezi dreptate.
- Atunci trebuie să tacă cel cu umblete curate.

187. Dreptatea niciodată nu piere, cât de greu,
dar tot învinge-odată, - n-o lasă Dumnezeu.

188. Unde-i conștiința slabă trebuie-o dreptate tare,
altfel tot ce-i bun se pierde în păcat și-n delăsare.

189. Dacă vrei să fii om drept,
cu dreptatea umblă-n piept!
- Umple-ți conștiința ta
doar cu ea, cu ea, cu ea.

190. Lauda dreptății, să păzească mila
însă nu cu spada ce i-ar da-o sila.

191. Nici o mie de prieteni nu-s prea mulți să ai în țară,
dar dușmani, și unul singur, e prea mult din cale-afară,
căci o mie de prieteni nu-ți pot face într-un an
cât e-n stare să-ți dărâme într-o clipă, un dușman.

192. Cea mai rea-mpăcare cu ai tăi vrăjmași,
e când și păcatul lor în pace-l lași.

193. Să te-ntrebi în ce păcate
a căzut sufletul tău,
când nici un dușman nu-ți spune
orice faci, - nimic de rău.

194. Pomul când e mic se-ndreaptă
și copilul când e mic,
mai târziu când răul crește,
nu mai poți să-ndrepți nimic.

195. Cunoștința-i numai coaja cea subțire dinafară,
pe sub care fiecare firea lui și-o desfășoară.

196. Cel mai greu e de-ndrumat
fără-un bun exemplu dat.

197. Pilda bună e oriunde singurul îndrumător,
care-atrage ascultarea și respectul tuturor.

198. Natura îți dă zilnic exemple cum să ții
cărarea omeniei, când om dorești să fii.

199. Pomul după rod se vede,
omul după faptă-l crede.

200. Ce-ți este-ngăduit acasă
nu-ți este-ngăduit în țară,
ce-ți iartă-ades ai tăi, nu-ți iartă
străinii ce te văd afară.

201. Nu fapta pentru slavă, ci slava pentru faptă,
adevărata cinste și-nțelepciune-așteaptă.

202. Fapta bună te arată
ca oglinda cea curată,
cum e inima din tine
plină de-adevăr și bine.

203. Fapta bună îl arată om pe cel de omenie,
nu-i avere să-ți aducă o mai mare bucurie.

204. Orice faptă rea făcută altuia de către tine,
îi dă drept și lui să-ți facă tot la fel,
când îi convine.

205. Gândurile cele rele
le alungi cu fapte bune,
- dacă vrei să scapi de ele
binele îl fă și-l spune.

206. Pilda ta de fapte bune-i gândul bun la fiii tăi,
după calea ta croi-și-vor și ei ale vieții căi.

207. O faptă rea, oriunde prin lume-o să răsune,
mai iute și mai tare ca zece fapte bune.

208. Din faptă iese vorba,
din vorbă iese fapta,
când omul ia cu stânga
și poate da cu dreapta.

209. Faptă rea când săvârșești,
cu pedeapsă ți-o sfârșești -
când faci rele, să te-aștepți:
- numai la necaz te-ndrepți.

210. Fapta bună-i ca sămânța ce rodește orișicând,
dac-o semeni cu iubire, cu răbdare și... tăcând.

211. Cuviința-n fapta bună,
dacă-i umblă împreună,
rodul bun mereu l-adună
și-atunci buna-i și mai bună.

212. Nu purta pe om cu vorba
spune-i drept cât face ciorba,
- ca să știe ori s-o ia,
ori să meargă-n calea sa.

213. Celui ce promite tuturor, de toate,
să nu-i dai crezare,
- căci nimic nu poate.

214. Cine-și calcă promisiunea, rupe dragostea ce-l ține,
și pe el legat de altul, și pe celălalt de sine.

215. Soția cea cinstită e soțului cunună:
- mai scumpă-i ca averea soția care-i bună.

216. Femeia înțeleaptă
la vorbă, mai așteaptă
- femeia fără minte
tot zice înainte.

217. Femeia cea-nțeleaptă mai mare-i ca bărbatul,
- când este câte una, cinstită-i de tot satul.

218. Flecăreala-i înșirarea de cuvinte fără rost
și prin asta se arată, cel mai bine, prostul - prost.

219. Nu lua ce nu-i al tău
că te arde focul rău -
și să nu iei ce n-ai pus
că te bate Cel de Sus.

220. Dacă umbli-n lăcomie cuiva munca a-i lua,
va fi și-altul ca să umble lăcomind la munca ta.

221. Dacă-mbraci haine furate
sloi de gheață iei în spate,
dacă mânci din furătură
grunz de piatră iei în gură.

222. Din glume-ajungi la certuri,
și-adesea la mai rău.
- Să nu faci glume proaste
cu nime-n jurul tău!

223. Cu mulți prieteni te-ai certat
dintr-un cuvânt necugetat.
- Învață deci ce veninoasă
e gluma cea răutăcioasă.

224. Nu trece cu vederea greșeala alor tăi,
aceasta o să-i facă nepăsători și răi.

225. Greșeala de-o clipită-adesea-i o supărare pe viață,
- cuminte cel ce lasă cearta
de seara pentru dimineață.

226. Cui te va ruga să-l ierți
tu n-ai dreptul să-l mai cerți,
iar aceluia ce tace
tu n-ai drept să nu-i dai pace.

227. Pentru ca să-ndrepți greșeala
și să recunoști ce-i rău,
mult curaj și multă cinste
se cer sufletului tău.

228. Lenea face prăpădit
iar prostia nesimțit,
- vai de cel ce-ajunge-n rost
cu un leneș și cu-un prost.

229. Nu te speria de-acela ce prea zice-așa și-așa,
ci de-acela ce prea tace,
- căci el face, dacă vrea.

230. Frâu la gură e mai bine decât lanțul la picior,
e mai bine-nchisă gura decât ușa, cu zăvor.

231. Guralivul totdeauna, știe tot și face toate,
- numai gura a și-o ține,
asta-i foarte greu, - nu poate.

232. Pomul încărcat de roade este cel mai greu lovit,
- omul cu virtuți asemeni, are mult de suferit.

233. Pizma vrea să nimicească în pornirea ei cea rea
tot ce n-are,
sau nu știe,
sau nu poate face, ea.

234. Unde legea e nedreaptă și e pâra-n floare,
se ferește fiecare - și de fiecare.

235. Unde este silnicie, ură și teroare,
bănuiește fiecare - și pe fiecare.

236. Stăpânul rău ajunge-odată să ceară milă la argat
și cel bogat dar fără minte, la cel sărac dar cumpătat,
și îngâmfatul cel puternic la slabul cel smerit mereu,
și cel necredincios la ceruri,
- căci Viu și Drept e Dumnezeu.

237. Mai de preț este morala și decât cultura chiar,
unde-a dispărut morala, toate bunele dispar.

238. Unde-a dispărut morala, cât de cult ar fi-un popor,
cu atât va ști să facă rău mai mult - și tuturor, -
dar când e moral poporul, cu cât este el mai cult
cu atât va vrea și face bine altora mai mult.

239. Semnul cel dintâi că omul a ajuns să aibă minte
e că vede și că-ndreaptă răul săvârșit 'nainte,
cât nu vrea să recunoască și să-ndrepte-un rău făcut
deși lumea-ntreagă-l vede,
- el e tot ca la-nceput.

240. Munca mea de dimineață
bună mi-ai fost tu-n viață,
că mi-ai pus pe iarbă rouă
de-mi tăia coasa ca nouă,
și-mi ducea brazda cât două.
Mi-ai umplut fruntea cu stropi
și ograda mea cu snopi,
mi-ai scăldat fața-n sudoare
și căsuța mea cu soare,
mi-ai umplut calea cu lună
și viața cu voie bună.

241. Rău nu poate face-n lume decât sufletul incult, -
cel cu mintea cea mai multă face bine cel mai mult,
- răul se-nmulțește-acolo unde-i lene și prostie
căci și când se poate bine,
nici nu vrea și nici nu știe.

242. Iubirea ca și ura, - nu judecă-n dreptate,
prea bune, sau prea rele, le vede toate-toate,
la cel iubit scăderea o vede că-i plăcere,
la cel urât plăcerea o vede că-i scădere.

243. Nu privi căciula rea
ci la capul de sub ea.
Dacă-i capul înțelept
și căciula rea stă drept,
dacă-i capul nătărău
și cea bună, șade rău.

244. Omul face cinstea hainei
iar nu haina cinstea lui,
- însă adevăru-acesta nu-i la mintea fiecui.

245. Hainele nu-l fac pe nimeni
mai de treabă, când e-un prost,
nici mai mult, când e-un netrebnic
- și-mbrăcat e tot ce-a fost.

246. Omul care-i om cuminte
îl cunoști pe-mbrăcăminte,
iar femeile nebune
le cunoști pe goliciune.

247. La femeia cea cinstită
haina-i bine potrivită,
la femeia fără minte
hainele-s dezbrăcăminte.

248. Nu poate să înjure omul cu-simț, cu-minte și cu-rost
iar dacă poate,
dovedește că-i un nebun și că-i un prost.

249. Fără minte înțeleaptă și cuvânt cinstit, - să știi,
n-o s-ajungi la capăt bine, oricât de isteț te ții,
- poți să-nșeli pe-un om, pe zece,
poți să-nșeli pe-o sută chiar,
dar curând ai să te afli tu-nșelat cel mai amar.

250. Bine faci, bine găsești,
mână dai, mână primești!
- Dacă azi nu vrei să dai,
nici tu mâine n-o să ai.

251. Nu la orișice-ntrebare trebuie răspuns să dai.
- Uneori mai bine du-te,
alteori mai bine stai,
alte dăți mai bine fă-te că nici nu ai auzit,
- ce nu poți să faci mai bine,
mai rău nu fă! - Negreșit.

252. De-un om prost,
de-o rea femeie
- și de câinele turbat,
se ferește totdeauna omul care-i judecat.

253. Buna-nțelepciune-i aur care nu se învechește,
înțeleptul îl adună
dar nebunu-l risipește.

254. Omul cel cuminte-nvață din pățania oricui,
dar cel prost nu vrea să-nvețe nici din pătimirea lui.

255. E mai bine cu-nțeleptul - chiar și la necazul greu -
decât cu cel prost alături, fie și-n câștig mereu,
- căci cu omul cel cuminte te-nțelegi, și-n toate poți
dar cu prostul niciodată la bun capăt n-o s-o scoți.

256. Omul cel cuminte face ce se poate, nu ce vrea
- știe orișicänd măsura
și nu trece peste ea.

257. Înțeleptul la strâmtoare
ajunge-nțelept mai tare,
- prostul cu cât dă de greu
va fi tot mai prost mereu.

258. Mai bine cu dreptul muncă-anevoioasă,
decât cu nebunul să bei vin la masă.

259. Înțelepții fac acuma
iar nebunii prea târziu,
de aceea unii cântă,
- alții-or plânge, în pustiu.

260. Cum soarele de întuneric se deosebește-n felul său,
așa cel drept de cel netrebnic,
și cel cuminte de cel rău.

261. Virtutea-i prima-nțelepciune,
păcatu-i prima nebunie -
acela-i înțeleptul care, mai bine să aleagă știe.

262. Să nu te rușini a-nvăța
chiar de la cel mai prost ceva,
căci dacă-i știi vedea pe toți
- o pildă de-orișiunde scoți.

263. Nu-i niciodată prea devreme,
dar poate-odată fi târziu,
spre a-nvăța ce se cuvine
și ceea ce-s dator să știu.

264. Nimeni nu se naște învățat și drept,
lupte fiecare spre a fi-nțelept.
- Cine vrea și luptă, va ajunge-așa,
cine lenevește, poate aștepta!

265. Nu va fi-nvățat acela care știe multe-multe
ci acela care știe și-nțelege, ce s-asculte.

266. Vorbele plăcute
vor mulți știința,
milele tăcute
vor sfinți ființa.

267. Luminează-ți tineretul cu învățătura bună,
nu-l întuneca prin vorbe și prin fapte de minciună,
căci un tineret cuminte luminează casa toată
dar un tineret netrebnic o dărâmă dintr-o dată.

268. Nu-i pe lume om să n-aibă trebuință de-a-nvăța,
de aceea nu-i rușine pentru nimeni a-ntreba.
Mult mai de rușine este a lucra ce n-ai știut
că se vede de departe c-ai lucrat nepriceput.

269. Nu vorbi de nici un lucru până nu-l știi hotărît,
ca să nu ieși niciodată dat de gol și ocărât.
- Taci mai bine până afli ce să zici și cât să spui,
des vorbirea multă strică,
rar tăcerea - orișicui.

270. Învățat, se cheamă omul bucuros mereu să-nvețe,
el va ști a-nțelepciunii cele-șapte-sfinte-fețe.

271. Învățătura dată rău
se-ntoarce-amar în capul tău,
învățătura dată bine
se-ntoarce fericit spre tine.

272. Judecă-te-ntâi pe tine
fără milă, și mereu,
- și-apoi știi cum se cuvine
judeca păcatul meu.

273. Cuvântul tău, cinstit și sfânt
să-ți fie ca un jurământ,
- căci omul cel fără cuvânt
e mai neom cu jurământ.

274. Cum vei judeca pe alții, vei fi și tu judecat,
- căci așa ți se măsoară, cum și tu ai măsurat.

275. Dacă-ți lauzi singur fapta îți pierzi rodul ei curând,
a ta faptă, cel mai bine, ți-o vei lăuda tăcând.

276. Cui te știe câți bani faci
nu te lăuda, ci taci.
Cui te știe, - ce-i mai spui?
- Vede el, cu ochii lui!

277. Lauda poporului
cinstea-nvățătorului,
lauda sfârșitului
plata fericitului.

278. Bogăția cea nedreaptă e ca sacul putrezit,
când începe să se rupă, nu mai poate fi cârpit.

279. Sunt și unii oameni care
au crescut, - dar nu mai știi
să vorbești cu ei în alt fel
decât cum vorbeai copii.

280. Lăudând pe-acela care te tot laudă întruna,
te vei lăuda prin asta tot pe tine-ntotdeauna.

281. Cucul cântă-n frunza lată,
lenea-i numără culcată,
cucul cântă și se cară
lenea stă și pierde vară,
umbra trece în curând,
lenea rabdă tremurând.

282. Ascultând la orișicine care laudă ți-a spus,
- nalță-ți fapta următoare decât lauda, mai sus.

283. Marfa bună n-are lipsă de reclamă sunătoare,
ci nevoia de reclamă, numai marfa proastă are.

284. Lacomul nerușinat
pentru pântecul spurcat
vinde frate-adevărat.

285. Lacomul fără rușine,
pentru pofta rea din sine,
te va vinde și pe tine
oricât i-ai făcut de bine.

286. Lăcomia-ncepe-acolo unde-i omul nesătul,
unde, orișicât adună, - n-are veșnic îndestul,
unde-i trupul gol de haine și stomacul de mâncare
- te-ngrozești cât poate omul
să mănânce-atunci când n-are.

287. Omul lacom, el, își sapă groapa lui cu dinții săi
- cel mai grabnic, lăcomia-i nimicește pe cei răi.

288. Rădăcina răutății-i lăcomia de avere
căci aceasta pe mulți oameni îi îngroapă în durere,
risipește mii de case,
varsă sânge și sudoare
și din ochii sărăcimii stoarce lacrime amare.

289. Lăcomia naște furturi și ucideri și războaie,
jurămîntul strâmb, blestemul, - mama tuturora ea e.

290. Când îți place lingușirea,
dai dreptatea pe minciună,
prietenul, pe cel netrebnic,
- calea bună pe nebună.

291. Lacomul, de foame moare,
- iar zgârcitul de sărac,
pe oricare-i urmărește blestemul în care zac.

292. Un cuvânt, în minte ține:
tot ce-ncepi, începe bine.
- Lucrul bine început
jumătate-i ca făcut,
lucrul început greșit
merge rău pân-la sfîrșit.

293. Pentru mincinos, dreptatea și-adevăru-n urâciune
mai ușor fac cei buni răul,
decât cei răi cele bune.

294. Adevărul are vreme,
- doar minciuna se grăbește
c-adevărul este veșnic,
dar minciuna scurt trăiește.

295. Mânia-i pierderea măsurii și-a minții, pe o clipă grea,
- nefericita clipă-n care în orice groapă poți cădea,
- nefericita clipă-n care tot duhul ți-este-ntunecat,
- nefericita clipă-n care poți săvârși orice păcat.

296. Frumoasă-i modestia!
- Dar omul fără ea
ajunge mai departe, - ce trist că este-așa!

297. Cine n-ascultă de tată
o să plângă greu odată,
cine n-ascultă de mamă
o să plângă și-o să geamă,
- cine nici de Dumnezeu,
o să plângă cel mai greu.

298. Când pe-un sărac l-ajuți la greu
Îl împrumuți pe Dumnezeu,
iar Dumnezeu îți va plăti
când mai la greu te vei găsi.

299. Vai de omul care-nvață
băutura dimineață,
vai de cel ce bea la masă
când e ziua mai frumoasă,
vai de omul blestemat
care umblă noaptea beat,
- orișicine-ar fi acel
va fi vai și-amar de el.

300. Calea-nțelepciunii este:
să asculți de sfatul bun,
să muncești cinstit,
să-nconjori calea omului nebun,
să fii demn și drept și sincer,
om de caracter, oricând, -
- de asculți de-nțelepciune, ea te face-așa, curând.

301... Astăzi sunt așa,
ieri altfel,
mâine altcum o s-arat,
- doar când nu voi fi,
vedea-mi-veți chipul meu adevărat.

302. Toate trec, - dar de-ai o țintă
și dorești să ți-o atingi,
să muncești cu hărnicie! - Fii strălucitor - și-nvingi!
Rabdă ce e greu, căci trece,
- uită binele făcut,
înainte, tot nainte, și-ai s-aduni cât n-ai crezut.

303. Când viața ta rămâne în lene-ntunecată,
la moarte vei ajunge cu sufletul uscat,
- fântână veșnic goală și veșnic însetată,
tu n-ai păstrat nimica din tot ce ți s-a dat.

304. Speranța zilnic te înalță și-ți face inima ușoară,
ea și din toamna vieții face o fericită primăvară,
și-n inima bătrână-aduce a tinereții-nflăcărare,
în glasul ei mereu e cântec,
pe cerul ei mereu e soare.

305. Dragii mei, păziți iubirea cea dintâi cât veți trăi
căci asemeni ei, o alta, nicăieri nu veți găsi.

306. Iubirea, prietene, să-ți fie fierbinte, limpede și dreaptă,
nu spusă numai prin cuvinte,
ci dovedită-adânc prin faptă.

307. Suprema formă de iubire
la prieteni, - este-a fi uniți,
de sunt prieteni, ei și-n viață
și-n moarte sunt nedespărțiți.

308. Cruță-ți prietenul, grijește-l
cum grijești comoara rară,
căci de moare, prietenia, cum a fost nu-nvie iară,
- dac-așa de greu se naște
și așa de iute moare,
îngrijește prietenia, ca pe cea mai scumpă floare.

309. Cine cântecul și munca le-mpreună-n viața lui,
află-n ele bucurie cum în lume alta nu-i,
căci în muncă și-n cântare,
e putere și 'nălțare
e ceva din Tinerețe, din Iubire și din Soare.

310. Datoria muncii este, pentru toți, cuvântul spus,
însă dragostea de muncă e ceva cu mult mai sus,
căci aceasta dă curajul și avântul ei ne-nvins,
- noi cinstim Eroii Muncii,
ei acestea le-au atins.

311. Toți suntem în lupta muncii luptători ai ei în viață,
unii-ntunecați, iar alții luminoși mereu la față,
cei ce merg senini spre muncă cu curaj și cu iubire,
își înalță-un nume veșnic, totdeauna de cinstire.

312. Omul înțelept muncește
iar nebunul lenevește,
muncitorul are pâne,
leneșul flămând rămâne.

313. Vezi, mormintele sunt triste numai până ce-nverzesc.
În curând, când toți îi uită, morții toți se înfrățesc,
ochii-apoi nu văd nimica, dar auzul va simți,
cât de mult ne spun aceia care nu mai pot vorbi.

314. Nimenea nu-ți este prieten și nici soț adevărat,
dacă nu se recunoaște niciodată vinovat.

315. Mai mult rău ne vine-n urma propriei noastre prostii,
ca din urma a o sută de străine dușmănii.

316. Până nu se recunoaște
nu se-ndreaptă o greșeală,
ci prostia care-o face, o și apără cu fală,
- lumea-ntreagă vede răul,
și făptașu-l vede bine
dar prostia îngâmfată, cu puterea, tot și-l ține.

317. Orice minune ține
trei zile, negreșit,
- apoi, încet, devine
un fapt obișnuit.

318. Gelozia este umbra dragostei adevărate.
Unde-i una, și cealaltă neapărat o să se-arate.

319. Nedreptatea nici s-o facă,
nici s-o spună, nimenea,
căci când nici nu se gândește va fi năpădit de ea.

320. Banul câștigat cinstit
nici nu știi cum a-nflorit,
banul pe nedrept luat
nici nu știi cum s-a uscat.
- Cine umblă înșelând
greu se va căi, curând.

321. La moarte nu te însoțesc nici bani, nici nestemate,
ci numai sfintele virtuți și faptele-ți curate!

322. Să te ferească Dumnezeu
de casa unde, când prânzesc,
stăpânii pot ședea mâncând
iar oaspetele nu-l poftesc.

323. Pururea minciuna scurtă e-n picioare,
de-aia o și poate prinde fiecare.

324. Cine seamănă iubire tot iubire-o să culeagă,
însă cel ce-aruncă ură, - cu ce vrei să se aleagă?

325. Rar dovada cea de astăzi e la fel cu cea de ieri,
omul repede se schimbă și-n durere și-n plăceri.

326. Cel ce binele-l împarte
binele o să-l adune,
însă cine-aruncă răul
cum să strângă roade bune?

327. Lupul e tot lup oriunde - și nu-și lasă firea sa -
chiar și dacă pân-acuma n-a rupt încă oaia ta.
- Omul rău, tot rău rămîne și la rele-i gândul său
chiar și dacă ție, încă, n-a ajuns să-ți facă rău.

328. Munca, orice fel de muncă, are-n ea ceva divin,
Binele a poruncit-o, în ea-i gândul Lui senin.
El a pus în muncă toată mulțumirea - ca prin ea
omul, ca prin rugăciune, să-și înalțe starea sa.

329. Capul umilit nu-l taie
sabia cu ură,
dar din ce în ce mai grea e
soarta care-o-ndură.

330. Vorbele nemestecate,
nu le cuvânta nicicând,
căci adeseori pe toate
greu le vei plăti-n curând.

331. Dreptul totdeauna poate fi lovit
- însă totdeauna el e fericit.

332. Vremea schimbă obiceie
și-n palate și-n bordeie,
- vremea-nvață uneori
cât oricâți învățători.

333. Fiecare se îngrașă din ce-i face lui plăcere,
- dar prea rari sunt cei ce caută
dulcea-nțelepciunii miere.

334. Omul care stă-n picioare,
stă mereu pe-un loc frumos,
- cât de rar, dar cât de vrednic
este-un om cuviincios.

335. Numai acela este smerit cu-adevărat,
ce tace și când lumea îi zice: îngâmfat!

336. Doi ochi avem: - cu unul, bine,
străinul merit să-l privim,
cu celălalt defectul nostru
ca ne-ncetat să ne smerim.

337. Nu-i frumos atunci când omul
se fălește cu ce are,
- dar cum este-atunci când, bietul,
se fălește cu ce n-are?

338. Smerenia-i virtutea mereu cea mai înaltă,
căci toate celelalte-s într-însa laolaltă.

339. Modest e numai omul adânc încredințat
că orișicare semen e mult mai înzestrat.

340. Cum poate bietul om să fie lăudăros și îngâmfat,
când toată viața e nesigur
și slăbănog
și-amenințat?

341. Cu două urechi și-o gură ai fost omule făcut.
Vorbitor să fii o dată
și de două ori tăcut.

342 De la gură pân-la suflet,
din cuvânt, la simțământ,
uneori e-o depărtare ca din cer până-n pământ.

343. A tăcea atuncea când ești insultat
- de cât mii de posturi, e mai însemnat.

344. Tăcerea nu te obosește
- dar cât de mult te-nțelepțește.

345. Cel ce prea deștept se crede
e-un infirm de-atîtea dăți,
- rareori nu-i slăbiciune prea cuminte să te-arăți.

346. C-o singură virtute acoperi multă vină;
- e bunul simț al celor cu inima senină.

347. Ce folos de neamu-ți mare
când trăiești ca târâtoare?
- Ci-nțeleptul își adună
a virtuților cunună.

348. Sunt omide de-atâtea ori
și-n cele mai scumpe flori.
- Chiar și-n oamenii cei buni
vezi atâtea slăbiciuni.

349. Și să umbli numa-n cinste
deseori necaz pățești,
- dar când umbli fără minte,
cum să nu te poticnești?

350. Adevărul este ușa raiului nemaisfârșit,
omul numa-n el găsește binele desăvârșit.

351. Când cei ce te-au iubit, te lasă
descurajați, de capul tău,
- și ție nici măcar nu-ți pasă, -
te-așteaptă cel mai mare rău.

352. Ca să se scalde-o creangă-n soare
o rădăcină stă-n noroi,
- ca să trăiască-n lux o fată,
o mamă rabdă-n frig și-n ploi.

353. La cel vrednic nu-i nevoie să-i tot zici de vrednicie,
vrednicia lui se vede,
omenia lui se știe.

354. Nici la tine, nici la altul
nu îndreptăți păcatul.

355. Fiindcă unii au prea multe,
sunt alții ce de foame mor.
- Când drept ar fi plătită munca,
s-ajunge pâinea tuturor.

356. Faptele sunt lucruri încăpățânate
- cum afirmă ele - nici un grai nu poate.

357. Când știi că mâinile-n curând
ai să le pui pe piept,
tu caută să le pui, oricând
în fel cinstit și drept.

358. Singură iubirea știe face binele mai bine,
și frumsețea mai frumoasă -
- unde este - și cât ține!

359. Vai de-acela pentru care cei buni pierd orice nădejde,
nimicirea și rușinea nici nu știi unde-l pândește.

360. Frumusețea unei fete-n lume e buna ei purtare-ntâi
și curăția ei de cuget - e zestrea ei de căpătâi,
- căci când purtarea ei cea bună
și curăția ei s-au dus,
nu-i aur să le-nlocuiască,
nici ape s-o mai spele nu-s.

361. Pe-un bun, smerenia-l oprește,
pe-un rău l-oprește-al lui păcat,
- să spună pentru ce trăiește
și numele-i adevărat.

362. Ca nimeni să nu-ți facă rău
fă bine tu oricui.
Mereu va crește-n lanul tău
ce semeni tu-ntr-al lui.

363. Nu-i da drum închipuirii când ești prea înfierbântat,
căci pe mulți necumpătarea în noroi i-a îngropat.

364. Nu-i da frâu vorbirii tale când ești prea adânc mâhnit,
vorbele amărăciunii multe suflete-au zdrobit.

365. Nu-i da voie la mânie faptei tale prea ușor,
căci mânia niciodată n-a fost bun sfătuitor.

366. Nu-i da în suflet urii, depărteaz-o orișicând,
focul urii arde viața celui care-o poartă-n gând.

367. Nu-i da timp dorinței negre ca să intre-n casa ta,
că-n curând vă arde focul și pe tine și pe ea.

368. Fugi cu groază de dorința și ispita de-orice fel,
și privește nu păcatul ci răsplata după el.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 54
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni