Înmuguresc cireșii
curând vor înflori
și-apoi cireșe roșii
și dulci vor dărui.
Așa Isuse Doamne
să faci și-n viața mea
și mugurii și rodul
frumos în fața Ta.
Prin frunzele căzute
de fag și de stejar
de sub zăpadă, veseli
albi ghiocei răsar.
Isuse, dă-mi și mie
blândețea ca de miel
și alba curăție
cum are-un ghiocel.