La pământ și-apleacă grâul
pe ogoare spice pline
în răcoarea apei limpezi
să te scalzi, e-așa de bine.
Minunat e ceru-albastru
limpede e-ntreagă zarea,
Dumnezeu ne dăruiește
lumii-ntregi, îmbelșugarea.
Precum grâul bun și rodnic
dă la lume buna pâine,
bun la suflet totdeauna
fă să fiu și eu Stăpâne.
Și precum senin e cerul
când fără de nori se ține
tot așa curat fă-mi Doamne
sufletul și gându-n mine.