Psalmul 91
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Psaltirea în versuri  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 04/12/2024
Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt
Este păzit de rău și-i binecuvântat.
La umbra Celui Atotputernic se odihnește
Și de zăduful cel mare deplin se răcorește.

Domnul este cetățuia de scăpare
Pentru cei ce-au căpătat har și îndurare.
Ei se încred în Dumnezeul cel viu
Și nu mai rătăcesc pe drumul pustiu.

El te scapă de-a vânătorului uneltire,
De boală, de ciumă, de-a ei pustiire.
El te va ascunde de cel rău cu aripile
Și te va ocroti totdeauna cu penele.

Scut și pavăză e-a Domnului credincioșie.
El ne povățuiește în adevăr cu bucurie.
Nu trebuie să te temi de groaza nopții,
Nici de săgeata ce zboară prin fața porții.

Să nu te temi de ciuma din întunecime,
Nici de vrăjmași chiar de-ar fi o mulțime,
Nici de molima ce bântuie-n amiaza-mare,
Că Dumnezeul nostru e veșnic și tare.

Chiar o mie să cadă alături de tine,
Nu te vor atinge să știi asta bine.
Chiar zece mii să cadă-n dreapta ta,
Dumnezeu tot poate a te apăra.

Doar vei privi cu ochii a răilor răsplătire
Și te vei bucura de-a Domnului ocrotire.
Pentru că ai pe Domnul loc de adăpostire
Vei fi păzit de-a vrăjmașului uneltire.

Când faci din Domnul turnul de scăpare,
Te vei bucura de-a Domnului îndurare.
Sub scutul Lui nenorocirea nu va veni
Și urgia din credință nu te va clinti.

Îngerii Domnului pe cei credincioși păzesc,
Acelora tari în nădejde ce nu se-ndoiesc,
Pe cei ce se luptă și sporesc în credință
Domnul le dă har și-n urmă biruință.

Cei credincioși pășesc peste lei și năpârci,
Trec peste curse și gropi foarte-adânci,
Trec peste-a vrăjmașului mârșavă putere.
Domnu-i ridică prin Duhul la-ntâia-nviere.

Celor credincioși Domnul le dă îndurare
Și scapă pe-ai Săi din necaz și strâmtorare.
Îi binecuvântează cu viață lungă,
În cerul de slavă cu toți să ajungă.
Amin.
(Vineri, 16 iulie 2021)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 175
Opțiuni