De astăzi viața-i frântă...
De astăzi mai mult doare...
Dar, frate, și de astăzi
Rămâne în picioare
Un Nume scump și sfânt...
Și inima nu-ți cântă
În clipele amare
C-o bucurie sfântă
Că în vecii nu moare,
De-ar trece cer, pământ... ! ?
De astăzi orice clipă
Îți pare biciuire...
Dar, frate, și de astăzi
Te-alină o Iubire
Ce cum să o-nțelegi... ?
Te strânge o Aripă...
Te iartă o Jertfire...
Se scoală din risipă...
Te-ncheagă o Zdrobire,
Să fii un om întreg...
De astăzi mai aproape
Să stai de El ți-e Harul...
O, frate, și de astăzi
Tu Îi cunoști amarul,
Pe-al Tău Isus mai mult...
Și lacrima pe pleoape
Îți șterge-n văz hotarul,
Să-L vezi pe El de-aproape -
El - Adevărul, Farul...
Și El să-ți fie scump...
Cum susură și Cerul... :
De astăzi nu mai plânge...
De deznădejde, ciudă
Sau frică pentr-un sânge
Ce poate ți-e tribut...
Privește iară Mielul
Pe lemn care Se frânge...
Pătrunde, dar, Misterul
Iubirii care curge... -
Cât ți-a făcut de mult...
De astăzi și de-ți smulgă
Și haină și suflare,
Isus îți va rămâne...
Rămâne-un Dar mai mare,
Ce n-ai putea plăti...
Ai totul, să-ți ajungă,
Prin Jertfa-I salvatoare...
Cântarea cea prelungă
De dor și adorare
Inchină-I-o-n vecii... !
Amin.
2 decembrie 2024. Poezia "De astăzi..." a fost scrisă cu intenția de a fi o încurajare pentru oricine trece printr-o experiență resimțită ca tragedie. Uneori în viață au loc evenimente după care existența noastră pe pământ este zdruncinată, iar noi avem senzația că nu ne vom mai putea bucura aici niciodată ca înainte. Ne izbim de sentimentul atât de copleșitor că, din acel moment, viața ne este frântă, fiind de acum condamnați la durere. Chiar și atunci, cred că există Adevărul ca Ancoră. Și Adevărul poartă Numele Lui Dumnezeu, Adevărul este Însuși El! Și, de asemenea, cred că "Nume" se poate traduce prin "Caracter"... Cred că Numele etern Lui Dumnezeu se referă la totalitatea caracteristicilor Lui, pe care le posedă în mod desăvârșit și din care izvorăște totalitatea acțiunilor Lui. Iubirea Caracterului Său transcede binele nostru efemer, ținta ei fiind cel veșnic, încă indisponibil pentru înțelegerea noastră de suflete limitate. Frumusețea acestei Iubiri manifestate în viața noastră și prin suferință este asemenea unor porți de mărgăritar ce ni se deschid spre Ființa Sublimă a Lui Dumnezeu, spre a-I cunoaște Caracterul. Consider că nu există cunoaștere fără identificare. Dumnezeu a făcut primul pas, din iubire, limitându-Se pe Sine la "omenesc" și alegând suferința. De fapt, cred că El era singurul ce ar fi putut face primul pas. Altfel, ar fi fost prea Mare ca să Îl vedem. Cine suferă în voia Lui Dumnezeu se face tot mai mult una cu El, iar ochii, spălați de lacrimi, devin capabili de a vedea. Întâi Îl vede pe El, îndrăgostindu-se inevitabil de Frumusețea Sa... apoi ajunge să vadă tot mai mult prin ochii Lui. Mă gândeam acum că poate iubirea de Dumnezeu înseamnă să poți vedea prin Ochii Lui. "Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă şi zic: Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul! Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale, de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie." (Psalmul 45:1-2) "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17:3; 21-23) "Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi." (Filipeni 3:10-11)