Trezește, Doamne, România!
Autor: Elena Movileanu  |  Album: Eu sunt doar mâna care scrie  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Estera.iubire in 06/12/2024
Trezește, Doamne, România!

Trezește, Doamne, România!
Și scapă-mi, Doamne, țara mea
De păcat, căci sărăcia
Pus-a monopol pe ea!

Trezește, Doamne, România!
Trezește-o, Doamne, din păcat,
Că-n urma lui vine urgia,
Căci poporul Te-a uitat.

Trezește, Doamne, România!
Trezește-o azi din letargie,
Căci blestemul și hoția
Umplut-au țara de mânie.

Trezește, Doamne, România!
Trezește-o dar din amorțeală
Ca să condamne azi curvia
Afișată cu-îndrăzneală.

Trezește, Doamne, România!
Și-oprește-o din al ei desfrâu
Ca să vină bucuria
Când vor bea din al Tău râu.

Trezește, Doamne, România!
Trezește-o și n-o mai lăsa!
Căci mare Ți-i credincioșia
Și numai Tu o poți salva!

Trezește, Doamne, România!
Te rog, trezește-o azi din somn
Ca lepădându-și viclenia
Să Ți se închine, căci ești Domn!

Trezește, Doamne, România
Și-ajut-o să se pocăiască!
Căci ea-și dorește bogăția,
Dar nu vrea să Te slujească.

Trezește, Doamne, România!
Și îndură-Te Te rog de ea!
Căci greu e jugul și robia
În care-i astăzi țara mea!

Trezește, Doamne, România!
Trezește-o și n-o mai lăsa
Să o conducă lăcomia
Celor ce vor a o trăda!

Trezește, Doamne, România!
Și scapă-ne de trădători!
Căci mare este agonia
Celor mințiți de-atâtea ori!

Trezește, Doamne, România!
Și umple-ne de Duhul Sfânt!
Ca să vină bucuria
Și să împlinim al Tău Cuvânt!

(6 decembrie 2024)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 76
  • Export PDF: 4
Opțiuni