Aș vrea, Iubire, să-nvăț
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea biruinței  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 09/12/2024
Aș vrea, Iubire, să-nvăț toate,
- dar numai tu să mă înveți
căci numai tu le știi curate
și numai tu le faci de preț.

Aș vrea să cânt, - dar numai glasul
cântării tale să ți-l știu
- aș vrea să merg, - dar numai pasul
cu tine fericit să-l țiu.

Aș vrea să plâng, - dar numa-n starea
cea lângă sânul tău curat,
aș vrea să zbor, dar numa-n zarea
ce-o simt a ta cu-adevărat.

Aș vrea să tot vorbesc cu frații,
dar numai ce vrei tu să spun,
aș vrea să-mbrățișez pe alții
dar numai cu sărutu-ți bun.

Aș sta răpit în rugăciune,
dar numa-n fericitu-ți loc,
să fiu doar unde tu m-ai pune,
să ard, - dar numai pe-al tău foc.

Și-aș vrea să-mi odihnesc odată
sfârșitul lung și munca grea
dar numa-n poala-ți minunată
și numai legănat de ea!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 66
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni