Floarea Nopții Sfinte


Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Matei 5

Din ceruri, cobora Ajunul pe Pamânt,
În micuțul sat, doar veselie, și cânt,
Ghirlande de lumini, pe stâlpi, se făleau,
Mai frumoase ca și stelele se credeau.

Stelele, de pe cer, nimeni nu le privea,
Inima zdrobită doar singură plângea,
Copiii duceau daruri Pruncului Isus,
Pe săracul fără dar îl priveau de sus.


Zgomotul de tobe, trompete, baterii,
Acoperea harfa blândă din veșnicii:
-„Ferice de cei ce plâng, vor fi mângâiați,
Slavă și mărire Domnului să Îi dați!"


Stânjenit, copilul sărac se oprește,
Spre un arbust, cu frunzele mari, privește,
Rupe frunze simple, din margine de drum,
Sperând că suspinul se înalță ca fum:


„-Buchet de frunze, cu lacrimi te voi spăla,
Te duc, azi, lui Mesia, ești averea mea,
Sunt sărac, și orfan, știe Tatăl de sus,
Dar Îl iubesc din suflet pe Pruncul Isus!"

Când frunzele-L salută pe Pruncul Cristos,
Se transformă-n Floare, cu chip roșu, frumos,
Floarea Nopții Sfinte, așa se numește,
Domnul a scris pe ea „Isus te iubește!

Ferice de cel cu inima curată,
Slava lui Dumnezeu va vedea odată,
De ești doar o frunză, și fără valoare,
Prin Harul lui Mesia vei fi o Floare".