Mă primești la cină, Doamne? căci mi-e sufletul uscat
Și m-a ‘nvăluit rușinea blestemului păcat
Mă proștern acum ‘naintea-Ți, fața fără să-mi ridic,
Te-am văzut atât de mare, iar pe mine-atât de mic!

Mă primești la cină, Doamne? Lângă cei neprihăniți?
Lângă frații mei de suflet într-un cuget reuniți
Să m-ating de trupu-Ți vrednic și de sângele sfințit
Și să fiu părtaș la harul ce pe toți ne-a înfrățit?

Mă primești la masă Doamne? Iată că m-am cercetat
Duhul sfânt mi-a dat putere, deși eu l-am întristat
Și tânjesc de nerăbdare să întind spre viață, mâna!
C-am lăsat subtil să intre necredința și țărâna

Mă primești la masă, Doamne? La picioarele-Ți preasfinte
Nu doresc să spun nici vorbe și nici alte jurăminte
Vreau în tihnă și tăcere numai Ție să mă-nchin
Și să plâng câteva clipe și de doru-Ți să suspin…

Mă primești la cină, Doamne? Am așa de multe gânduri!
Simt cum Duhul mijlocește și cum trece printre rânduri!
Mă ating de râul roșu și țâșnește-n mine viața!
Ah ce dor mi-a fost Isuse, să-mi înalț spre Tine fața…