AM PLÂNS... ȘI PLÂNG... ȘI VOI MAI PLANGE...
Am plâns destul, cu amar și jale, destule lacrimi am vărsat,
M-am rătăcit pe a vieții cale și viața mea am neglijat,
Am fost străin de tot și toate și doar credeam că eu trăiesc,
Luptam să fac ce nu se poate și îmi spuneam că eu iubesc.

Am plâns, prea multă suferință am strâns în piept și am adunat,
Trăiam, dar nu simțeam dorință, eram un trup aici uitat,
Credeam că asta este viața, doar suferință pe pământ,
Dar vin și zorii, dimineața, e timpul de un legământ.

Am plâns și poate voi mai plânge, dar mă ridic cu fruntea sus,
Nu sunt învinsă, sunt căzută, dar sunt la crucea lui Isus,
Îmi las povara, las tot greul, e timpul ca să mă ridic,
Chiar dacă lacrimile-s multe, le șterg și o rugăciune zic.

Azi plâng, dar plâng de fericire, căci în sfârșit am înțeles,
Că lacrima durerii mele n-a fost, nu este un exces,
A curățit ce a fost zgură, m-am ridicat, m-am scuturat,
M-am depărtat de a mea durere, trecutu-n spate am lăsat.

Am plâns și plâng și voi mai plânge, însă privirea va fi sus,
Cu lacrimi multe le voi duce, voi duce tot ce e de dus,
Chiar dacă rana e adâncă, eu știu că am Mângâietor,
Azi plâng, și plâng de fericire, am înțeles, am Salvator.
Emilia Dinescu