Din marile izvoare cu apele vieții
aș vrea să scot întruna măsura cea mai plină,
și cât ar fi mulțime străinii și drumeții
să vină să se-adape din cea mai grea Lumină.

Ce dulce e să umpli ulcioarele uscate
și să le vezi udându-și și florile și gura,
și ce Dumnezeiește-i să vezi apoi cum toate
își picură cântarea și-și dăruie căldura.

Fii binecuvântată, Tu veșnică Fântână,
din care beau de veacuri străinii și drumeții,
din Tine-mi umplu vasul să-l trec din mână-n mână,
toți semenii-adăpându-mi cu apele vieții.