Din dragostea de Tine Doamne,
aș semăna atât Cuvânt,
că orice fir ar crește-o sută
chiar și în cel mai slab pământ,
și-aș semăna atâta floare
că și-n ogorul mai spinos
Ți-ar crește numai trandafirii
cu cel mai fericit miros.
Din dragostea de Tine Doamne,
mereu aș vrea atâta dor,
ca numai lacrimi de iubire,
să văd pe fața tuturor,
și-aș vrea pe orice căi din lume,
s-aud de dragul Tău cântând
și steagul biruinței Tale
să-l văd de dragoste arzând.
Din dragostea de Tine Doamne,
aș vrea să mor de fericit,
atunci când cel din urmă cântec,
mi l-aș sfârși desăvârșit! ...
Cum Ți-aș simți apoi pe buze
dulceața ultimului dor,
prelinsă veșnic sub sărutul
Dumnezeiescului fior!