Cântările Nașterii
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Anilor  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 14/12/2024
Partea I

Într-o noapte neuitată, a venit la noi Isus,
împlinind făgăduința ce prin înger s-a adus,
ca s-aducă mântuire pentru neamul omenesc,
cum făgăduise mila Tatălui Celui Ceresc,
să-mplinească tot ce Duhul Sfânt grăise prin profeți,
de Fecioară ce va naște pe-mpăratul Noii Vieți,
de Mesia ce coboară întrupându-Se ca noi
ca să mântuie din moartea și osânda de Apoi.

Trei păstori în câmp, de strajă, împrejurul turmei stând,
au văzut din cer un înger... și-apoi alții mulți cântând...
Și-auzind că Se născuse Pruncul Sfânt Mântuitor,
plini de-o sfântă bucurie, toți au izbucnit în cor:

"O, ce Veste Minunată,
lângă Vifleem s-arată,
cerul strălucea,
îngerul venea
pe-o rază curată.

Când Iosif și cu Maria
au sfârșit călătoria,
într-un mic sălaș
din acel oraș,
S-a născut Mesia.

Păstorii cum auziră,
spre lăcașul sfânt porniră
iar când au aflat
Pruncul Minunat,
ei Îl preamăriră.

În coliba păstorească,
vrut-a Domnul să Se nască
Fiul Său Cel Sfânt
nouă pe pământ!"

Partea a II-a

Dacă îngerii plecară de la dânșii iarăși Sus,
trei păstori au zis:
-Să mergem, să vedem ce ni s-a spus!
Să ne ducem în cetate să căutăm la Betleem
pe-Mpăratul care vine, pe Mesia să-L vedem.
Și mergând păstorii, iată că-L aflară pe Isus
înfășat, culcat în iesle, precum îngerul le-a spus
și-au istorisit minunea care li s-a arătat...
Maica i-asculta cu suflet fericit și-nfiorat
și-apoi plini de umilință, lângă ieslea lui Isus,
în genunchi și cu credință, închinare I-au adus
mulțumind cu bucurie plini de-un fericit fior,
ei s-au ridicat și astfel intonară toți în cor:

"Trei păstori se întâlniră
și așa se sfătuiră...
Raza soarelui, floarea câmpului
și așa se sfătuiră:

- Haideți fraților să mergem
floricele să culegem,
Raza soarelui, floarea câmpului,
floricele să culegem...

Și să facem o cunună
s-o-mpletim cu voie bună,
Raza soarelui, floarea câmpului,
s-o-mpletim cu voie bună.

Să I-o ducem lui Hristos
să ne fie de folos,
Raza soarelui, floarea câmpului,
să ne fie de folos."

Partea a III-a

Din ținuturi depărtate, veneau magii întrebând
de Mesia Împăratul, Nou-Născutul de curând.
Luminoasă steaua sfântă strălucea 'naintea lor
îndreptându-i către ieslea Pruncului Mântuitor...
Ca un cântec de lumină fericită i-a-ndrumat,
până s-a oprit deasupra staulului minunat.
Ei intrând aflară Pruncul, lângă Maica Sfântă stând,
peste Fața Lui lumina cerului recunoscând
și-nchinându-se naintea Împăratului Isus,
aur, smirnă și tămâie fiecare I-au adus.
Și-mpreună-apoi cu toții, într-un duh înălțător
o cântare de mărire au pornit să-I cânte-n cor:

"Nouă azi ne-a răsărit
Domnul Isus Hristos,
Mesia Cel Mult Dorit,
Domnul Isus Hristos.

Din Fecioară S-a născut
Domnul Isus Hristos,
Dumnezeu Om S-a făcut,
Domnul Isus Hristos.

În scutece S-a-nfășat
Domnul Isus Hristos,
și în iesle S-a culcat
Domnul Isus Hristos.

Cum e robul S-a smerit
Domnul Isus Hristos,
și pe noi ne-a mântuit
Domnul Isus Hristos."

Partea a IV-a

În această Noapte Sfântă, lângă Staulul Divin,
să se-nchine cu credință vine tot ce e creștin,
de pe tot întinsul lumii orice suflet credincios
vine-acum să-ngenuncheze lângă ieslea lui Hristos...
Căci din marea Lui iubire pentru noi S-a Întrupat
spre-a aduce mântuirea lumii ce zăcea-n păcat
și să scoată la lumina harului neprihănit
pe toți cei ce-n întuneric veacuri multe-au rătăcit.
Împrejurul Ieslei Sfinte unde stă Copil Isus,
inimile tuturora închinându-se supus,
Îi aduc al mulțumirii și-al iubirii sfânt fior
împreună toți unindu-și glasul și cântând în cor:
"Lângă ieslea minunată ne-adunăm,
lin colindul Sfintei Nașteri colindăm,
doarme Fiul lângă-al Maicii sân duios,
soare dulce pare Fața lui Hristos.

Doamne, Doamne și noi Ție ne-nchinăm,
lin colindul Sfintei Nașteri colindăm.

Cântă îngerii Osanei imnul sfânt,
slavă Ție-n Cer și pace pe pământ,
cântă și păstorii cântec fericit,
Slavă Ție Sfânt Mesia Mult Dorit.

Cântă magii aducându-I darul lor,
Slavă Ție Împăratul tuturor!
Cântă steaua cu lumină peste Cer
Slavă Ție Soare Veșnic - lerui ler.

Cântă Cerul și pământul Sus și jos,
Slavă, cinste și-nchinare lui Hristos!
- Numai Maica simte semnul profețit,
umbra Crucii peste Fiul adormit.

Partea a V-a

Și noi, Dumnezeul nostru, de-acest Praznic Luminat,
Te rugăm s-aduci pe lume tot ce îngerii-au cântat...
Tot pământul să ajungă plin de-al păcii sfânt fior,
calda ei bunăvoire las-o-n suflet tuturor!

Între-ai Tăi fă unitate, - fă s-ajungem să-i vedem
una toți, cântând în jurul ieslei de la Betleem,
izbăviți de tot ce-i zbucium și-ntristare între frați,
să 'nălțăm cu toți spre Tine inima despovărați.

Adă Doamne ziua-n care lumea-ntreagă-un singur cor
- într-un singur Mare Praznic Fericit al tuturor -
să înalțe către Tine într-un cuget și-ntr-un gând
și-ntr-un glas cu cei din ceruri, Imnul Nașterii, cântând:

"Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru,
răsărit-a lumii Lumina Cunoștinței
întru Dânsa, cei ce slujeau stelelor,
de la Stea s-au învățat
să se închine Ție Soarelui Dreptății
și să Te mărească pe Tine, Răsăritul Cel de Sus.
Doamne, mărire Ție... !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 463
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni