Despre pace
Autor: Traian Dorz  |  Album: Comori Nemuritoare  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 15/12/2024
1. Fiul meu, fii fiul Păcii: cu o minte înțeleaptă
și c-o inimă curată, caută pacea-n orice faptă.

2. Caută pacea chiar nedreaptă
către toți cei care-așteaptă,
că-i mai bună pacea strâmbă decât judecata dreaptă.

3. Zică alții ce vor zice, facă alții ce vor face,
tu trăiește totdeauna cu toți oamenii în pace.

4. Celor ce-au aflat ce-i bine, și-l urmează, și-l ascultă,
el în suflet le revarsă pacea dulce, pace multă;
pacea inimii curate care-i fericește-n viață
li se pare totdeauna și ușor vedea pe față,
ea e semnul ce-i alege din cei răi ce merg la moarte,
Cei necredincioși n-au pace - glăsuiește Sfânta Carte.

5. Într-o lume învrăjbită de-ai fi-ntruna prigonit,
când în duhul tău ai pace, sufletul ți-e liniștit.

6. Pacea lumii, fiu iubit,
e război cu cel greșit.
Adevărul când îți place
rar mai ai cu lumea pace.

7. Nu-i nimic în lumea asta ca să-ți dea atâta pace
câtă Binele dă celui care voia lui o face.

8. Cum e fața liniștită a izvorului curat,
așa-i viața celui care e cu Cerul împăcat.

9. Pacea pururea senină
ți-o dă dragostea fierbinte
și încrederea deplină
în trăirea căii sfinte.
Atunci orișice ți-ar face și oricât o să te poarte,
tu te duci cu sfânta pace ori aproape ori departe,
ori la muncă, ori la jertfă, ori la viață, ori la moarte.

10. Peste ceartă totdeauna treci c-o minte înțeleaptă
de la un copil al Păcii numai pace se așteaptă.

11. Fiul meu, în toată viața cât ți-ar fi de greu - îți spun:
caută să nu-ți pierzi vreodată pacea ta din Cerul bun,
căci o inimă ce pierde pacea asta fericită
este-o inimă căzută și pe veci nenorocită;
va trăi fără nădejde, va muri cu-nfiorare -
deci păzește-ți pacea sfântă ca pe-averea cea mai mare.

12. Dacă tu, fetița mea,
pacea sfântă vei avea,
diavolul dac-ar scula
lumea-ntreagă-n contra ta,
nu te poate tulbura,
nici nu te va-nspăimânta:
Binele-i de-a dreapta ta
și-al Lui Braț te va scăpa.

13. Fiul meu, tu orișiunde și oricând putea-vei face,
fă de-a pururi ca să fie numai pace, numai pace,
căci pe-aceia care pace și-mpăcare vor căuta,
Dragostea întotdeauna fiii ei îi va chema.

14. Dacă pacea totdeauna o iubești, copilul meu,
tu ai cea mai dulce stare: împăcat cu toți mereu,
iar această dulce pace când ajungi ca tu s-o ai,
ești în stare fericită când de-aici trăiești în rai.
Când și moartea și viața au același dulce preț
pentru că ți-aduc aceleași fericiri și frumuseți.

15. Pretutindenea-n viață tu adună-al păcii aur,
și-ți vei câștiga comoară scumpul Dragostei tezaur.

16. Ca să ai de-a pururi pace, tu ferește-te de ceartă
și de șaptezeci ori șapte, iartă cu blândețe, iartă.

17. Fiul meu, pe toți vrăjmașii care-i ai să te silești
nu cu pumnul, ci cu pacea să-i dobori și biruiești,
căci cel doborât cu pumnul poate să se scoale-odată,
dar cel împăcat rămâne biruit viața toată.

18. Fiii mei, pentru întreaga lumii-acesteia avere
să n-aduceți nimănuia păgubire și durere,
ci purtându-vă cu grijă urmăriți creștina pace
care-n nici un fel, niciunde, nimănuia rău nu-i face.

19. O, dacă și fiul păcii deseori amar culege,
ce-or culege fiii urii care umblă-n fărdelege?

20. Fiul meu, nu-i nici o stare cât de tristă ți-ar părea,
să nu poți găsi lumină sau o mângâiere-n ea,
dacă inima îți este dezlegată de păcat
duhul nu-ți rămâne-atuncea multă vreme tulburat.

21. Caută pacea... dar cu cei răi chiar și împăcat grijește,
zidul păcii-i foarte șubred pentru cel ce n-o iubește.

22. Cugetul ține-nsușirea bunei rânduieli ușor
- de aceea au cei vrednici pace-n cugetele lor.

23. Zbuciumul e starea lumii, asta-i a vieții stare,
dacă și tu-l ai vreodată nu te plânge cu-ntristare
ci degrab să chemi iubirea
peste starea-ți zbuciumată,
și-ai să vezi cum liniștește tot adâncul tău îndată.

24. Caută să faci totdeauna pace în cetatea ta,
- când vin luptele de-afară -
să n-ai dezbinare-n ea,
căci de sunt partide-n tine,
cei mai slabi vor fi mișei,
se fac una cu vrăjmașul - și vei fi zdrobit de ei!

25. Dezbinarea dintre oameni nu-ncetează
decât când
ei primesc, urmând în totul, Duhul cel frumos și blând.

26. A venit și-o zi în care leul trebui să ceară
șoarecelui să-i deschidă ca să nu înghețe-afară.
Ai și tu cu toții pace - nu știi vremea care vine
și-o s-ajungi în viață poate să te rogi de nu ști cine.

27. Noaptea stai și meditează la a-zilei întâmplări
și-o să-ți limpezești mai bine multe gânduri și cărări;
noaptea-n liniște și pace glasul Binelui ascultă
și-o să vezi ce-ți dă lumină tot mai multă și mai multă.

28. Multe căi nu-și poate omul limpezi în ziua mare
când e-n jurul său forfotă, zgomote și alergare,
însă noaptea când sunt toate liniștite și senine,
multe gânduri și-adevăruri ți le limpezești mai bine.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 28
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni