Ce frumoasă-mi este viața
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/12/2024
Ce frumoasă-mi este viața,
Căci în ea vre-o dată eu,
Nu sunt singur... e cu mine,
Totdeauna Dumnezeu.

Soarele care răsare,
Îmi alina rana grea,
Căci sub el simt alinarea,
Doar Isus ce-o poate-avea.

Ce frumoasă este noaptea,
Ce-mi stă-n față uneori,
Luna-n ea dor strălucește,
Ca să văd al vieții zori.

Ca să văd a Sa venire,
Fără teamă să privesc,
Către începutul care,
Va fi-n loc Dumnezeiesc.

Ce frumos e răsăritul,
Plin de bunătatea Ta,
Îl răsări și pentru mine,
Minunată-i viața mea.

Raze vii strălucitoare,
Lângă mine se cobor,
Îmi dau aripile vieții,
Eu prin viață ca să zbor.

Ce frumos e și apusul,
Doar nădejde-mi dă mereu,
O nădejde că îndată-l,
Voi vedea pe Dumnezeu.

E plăcut să-l ai în toate,
Pe Isus... ca Salvator,
M-a salvat și de la moarte,
Ca să fiu biruitor.

Ce frumos este cu Domnul,
Chiar și suferința grea,
Este una mai ușoară,
Căci o poartă mâna Sa.

E frumos să ai credință,
E frumos să fii iubit,
Dragostea-mi adeverește,
Că și eu sunt mântuit.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 14
Opțiuni