O lume frământată, de pofte și păcate,
Se zbate azi în gloata, de vremuri ce-au venit,
E-atâta gălăgie, e forfotă și grabă,
Spre nicăieri aleargă, cu pasul rătăcit.

Sub norii de zăpadă, privirile îngheață,
Privind spre lumea care, e fără viata Sa,
De-o mare strălucire, sunt ele-ademenite,
Să nu poată să vadă, un cer ce poate da.

Văpăile de gânduri, săgeți otrăvitoare,
Aruncă azi adâncul, ce este furios,
Sunt gânduri fără vise, furate-s de văpaie,
Să nu viseze zborul, ce este spre Hristos.

Cu pofte împlinite, i-ademenește iadul,
O luptă este viața, care nu este-a lor,
Împinși de lăcomie, în trudă fără capăt,
Spre moartea cea cumplită, sunt mulți care cobor.

Legați de bucuria, ca aburul ce trece,
Cu o speranță goală, se sting în nicăieri,
Căci nu cunosc cuvântul, vre-o dată ce nu moare,
E viu și pe pământ, și dincolo de zări.

O graba e văzută, ființe-mbolnavește,
Cu vraja ei împinge, azi suflete în gol,
N-au înțeles că viața, e una trecatoare,
O trec fara de țintă, nu au vre-un țel sau rol.

O Doamne-atotputernic, Tu Împărat al slavei,
Oprește frământarea, ce duce spre păcat,
Ridică ceața morții, ce-aduce doar orbire,
E hoață, fură vlaga, puterea ce-ai lăsat.

Întinde-ți astăzi mâna, și lasă izbăvire,
Să vadă-ntreg pământul, cine Tu Doamne ești,
Să vadă omenirea, ce mare ți-e puterea,
Căci cerul și pământul, doar Tu împărățești.
Amin