Cu fruntea plecată, cu ochii în lacrimi

Cu fruntea plecată, cu ochii în lacrimi,
Mă plec pe genunchi la ceasul de seară,
Nu vreau să adorm cu poveri sau cu patimi,
Ce-aduc neodihnă, dureri și ocară!

De-aceea cu grijă, cu teamă sfințită,
Mă uit la trăirea-mi unei zile-ncheiate,
Umblat-am pe calea de Domnul croită?
Dorințele mele i-au fost închinate?

Știu Doamne, știu bine că nu-i cu putință,
Să nu fi greșit în vorbe, sau fapte,
Primește-mi, te rog, umila căință
Și dă-mi izbăvirea din gânduri deșarte!

Regret orice vorbă lipsită de har,
Decizii pripite născute din teamă,
Deplâng clipe, zile, risipite-n zadar
Și lupte pierdute cu firea infamă!

Știu Doamne că nu sunt așa cum dorești,
Tu știi neputința-mi din lumea de jos,
Te rog să mă ierți, te rog să mă crești,
Să pot să-Ți rămân un rob credincios!

Nu vreau peste mine nicicând să domnească,
Nici strop de minciună, nici duh de mândrie,
Doar Duhul Tău Sfânt să mă-nsuflețească,
Să-Ți fiu prin iubire în lume solie!

Cu fruntea plecată tânjind după tihnă,
Privesc către Tatăl și-aștept îndurare,
Cer înțelepciunea trăirii-n lumină,
O viață-mplinită și nepieritoare!

de Teodor Groza
20.12. 2024
Vișeu de Sus