Nu judecați!
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Viitoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 20/12/2024
Nu judecați, nu judecați
nici pe străini și nici pe frați
căci cum veți judeca, - la fel
Hristos vă judecă și El
ori judeci dur, ori judeci blând
așa ești judecat curând
cum drept ori strâmb vei judeca
va fi și judecarea ta.

De ce, de fratele tău spui
ce ție-ți stă mai rău ca lui
de ce vezi paiu-n ochiul său
și nu vezi bârna-n ochiul tău
ci scoate-ntâi tu bârna ta
ca paiul lui să-l poți vedea
întâi te-ndreaptă tu frumos
și-apoi vorbește de Hristos.

Să n-arunci un mărgăritar
în gura unui porc murdar
Cuvântul Sfânt când Îl rostești
de șapte ori să te sfințești
căci Dumnezeu e-un Foc Divin
și El te cere sfânt deplin
- ferice sufletul aflat
la cercetarea Lui curat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 52
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni