Suntem așa de slabi și chinuiți, Isuse,
De arșiță și vânturi ne sunt căile pline
Și-atâția hoți încearcă prea mult să ne doboare
Și să ne smulgă iarăși încrederea în Tine.
Suntem bătuți de soartă, de ploile vieții
Și parcă încercarea e mult peste puteri.
Când Tu ne iei în brațe și ne ridici pe munți
Abia atunci pricepem pe ce 'nălțimi ne pui.
Abia atunci pricepem prețul jertfei Tale
Și lacrimile sfinte ce-au curs ca două perle...
Mi se pare ca prea te-ai grabit sa termini poezia. M-ai poti dezvolta ideea.
A, da? Da-mi tu o sugestie daca te crezi asa inteleapta in ale poeziei.
"Abia atunci pricepem pretul jertfei Tale/
Si lacrimile sfinte ce-au curs ca doua perle"... / Caci de-atatea ori nu am o fire noua/, Dianei, raspunzandu-i, ca trasnetul cand ploua!/(completarea ultimei strofe, Diana!). OK?
Draga Strajerule, nu astepta perfectiune de la cel imperfect (Unul Singur a fost perfect: Isus Cristos). Recunosc, i-am raspuns cam dur Dianei M si o rog sa ma ierte. Dar trebuie sa stii un lucru: versurile nu oglindesc in totalitate ceea ce simt, fac, gandesc si vorbesc (dar nu sunt o mincinoasa!) ci si ceea ce as vrea sa fiu si am un Model de urmat, iar Olarul mai are de lucrat la vasul meu si ma las in mainile Sale.