Când eram copii, drept pază,
Dumnezeu ne-a dat părinții.
Mai târziu, ieșind din raza
Și vegherea lor, ne-a dat în paza
Și vegherea strictă-a conștiinței,
Singuri s-alegem calea credinței.

Nu nesocoti aceasta,
Suflete și trup al meu,
Că de ea vei da odată,
La cereasca judecată,
Greu răspuns lui Dumnezeu.
Deci ferește-te de orice rău.

Conștiința împăcată
Nu se teme de nimic.
Nu are de ce tremura.
Ea stă liniștită-n fața
Orișicărui inamic
Fie el mare sau mic.

Conștiința prețuiește
Cât oricare mărturii,
Când ea-ți este liniștită,
Pacea ta-i desăvârșită,
Liniștit te duci și vii,
Blând și credincios rămâi.

Pentru cei curați la suflet,
Glasul cel hotărâtor,
În oricare gând și cale
Prin a plângerilor vale
Este conștiința lor
Până la capătul zilelor.

Conștiința ta-i în tine
Glasul sufletului tău.
Iar dorința este glasul
Celui ce vrea să fie asul
Trupului pornit spre rău,
Pentru suflet un călău.

Nici un prieten nu-i mai sincer
Decât este conștiința ta.
Nici un sfânt nu-i mai cuminte,
La aceasta tu să iei aminte,
Decât ce-l ce ți-l dă ea,
Ca să te poți cerceta.
Amin.
(Marți, 6 octombrie 2020)