Am cu viața un cules
și-l strîng în fiecare seară
cum aș intra să nu mai ies
cum mi-ar fi cea din urmă oară.

De-aceea de-Adevăr mă țin
c-o dureroasă-mbrățișare
primindu-l chiar cînd mi-e străin
iubindu-l chiar, și cînd mă doare.

De-aceea cu credință-nfrunt
oricîte-mpotriviri mi-ar crește
cu cît mi-e chinul și mai crunt
nădejdea dulce-mi mai plătește.

De-aceea cu iubire pot
zîmbi în orice răstignire
mai mult e ce primesc, ca tot
ce-mi cere-a morții ispășire.

De-aceea pot să înțeleg
tot ce se spune sau se tace
să caut, să iert și să dezleg
orice cărare către pace.

Căci am cu viața un cules
și vreau, cînd Domnul meu mă cheamă,
în orice zi, din rînd să ies
și fericit să-I pot da seamă.