Am cu viața un cules
și-l strâng în fiecare seară
cum aș intra să nu mai ies
cum mi-ar fi cea din urmă oară.

De-aceea de-Adevăr mă țin
c-o dureroasă-mbrățișare
primindu-l chiar când mi-e străin
iubindu-l chiar, și când mă doare.

De-aceea cu credință-nfrunt
oricâte-mpotriviri mi-ar crește
cu cât mi-e chinul și mai crunt
nădejdea dulce-mi mai plătește.

De-aceea cu iubire pot
zâmbi în orice răstignire
mai mult e ce primesc, ca tot
ce-mi cere-a morții ispășire.

De-aceea pot să înțeleg
tot ce se spune sau se tace
să caut, să iert și să dezleg
orice cărare către pace.

Căci am cu viața un cules
și vreau, când Domnul meu mă cheamă,
în orice zi, din rând să ies
și fericit să-I pot da seamă.