Când Glasul Tău mi-a spus cândva
o singură chemare
în lume n-ar fi fost ceva
să mă mai fi putut ținea
să nu-Ți dau ascultare.

A fost cum m-ar fi-mpins un vânt
puternic dintr-o dată
și-un nemaicunoscut avânt
mi-a prăbușit în legământ
ființa-nlăcrimată.

A fost cum s-ar fi despicat
ființa mea în două
un eu, murind, mi-am îngropat
și-un nalt eu nou mi-am ridicat
c-o altă viață nouă.

A fost precum e-un fulger greu
ce cade fără veste
și despicând tot cerul meu
mi-a arătat pe Dumnezeu
să-L văd așa cum este.

A fost ca un cutremur sfânt
ce-a prăbușit deodată
tot cerul vechi pe-un vechi pământ
și le-a topit de nu mai sunt
cum n-ar fi fost vreodată.

... O Drag Isus, chemarea Ta
ce dulce-a fost spre mine
în veci n-am să Ți-o pot uita
așa doresc s-o pot purta
cât sufletu-mi va ține.