1. Unii-s orbi cu ochii, alții sunt cu sufletul orbiți,
dintre ei, cei orbi la suflet sunt cei mai nenorociți.

2. Nu cu rouă saturi setea
nici cu sfaturi un flămând,
dacă vrei să facă treabă dă-i mâncare-n primul rând.

3. Să te-nalți numai atâta cât îți stă-n puterea ta,
cine-n degete se-nalță nu va sta prea mult așa.

4. Mai de preț e-ntotdeauna chiar un diamant defect
decât bobul cât de neted din nisipul mai perfect,
mai mult ții la cel de-aproape chiar având scăderi din plin
decât la străinul care e perfect, - dar ți-e străin.

5. La femeie nu-ți prea spune niciodată taina ta,
taina-i grea, femeia-i slabă, nu ți-o va putea purta,
a încredința o taină la femeie-i cum ai pus
apă-n vasul care curge,
- cum ai pus-o așa s-a dus.

6. Nu-ți face prieten crocodilul nici la râu de-ai face casă,
omul rău nu este-n stare de o prietenie-aleasă.

7. Fugi de cel ce clevetește
căci, oricum, vei păgubi,
e ca focul ce negrește
când nu poate pârjoli.

8. De n-ar fi lăudăroșii unde-ar fi biruitorii,
dacă n-ar cânta cocoșii - ar putea să vină zorii?

9. În iubirea-adevărată nu stă cearta nici să cadă
- pe o sobă care arde nu stă fulgul de zăpadă.

10. Să nu rupi nicicând cu grabă firul unei prietenii
căci adesea niciodată nu-l mai poți lega, - să știi,
dar chiar dacă se mai leagă firul tot va fi-nnodat,
până-n veci se va cunoaște c-a fost rupt și-a fost legat.

11. Să nu asuprești pe nimeni! - Chinul celui asuprit
te va urmări ca umbra până ce l-ai ispășit.

12. Scrie-n marmură statornic când un om îți face bine,
când greșește, scrie-n apa care curge de la tine.

13. Zgârcitu-i ca și-un câine ce stă pe fân acasă,
și nici el nu-l mănâncă dar nici pe boi nu-i lasă.

14. De a șarpelui otravă poți scăpa de te-ngrijești,
dar de-otrava clevetirii nu scapi orișiunde ești.

15. Toate cresc pe lume numai barba spânului nu crește,
și iubirea-adevărată unde-odată se răcește.

16. Orice om e mare-atuncea când ca el mai mare nu-i,
- leu se crede și cățelul singur în ograda lui.

17. Conținut ne cere vieții nu doar vorbe, câte-ai spune,
prin mâncări trăiește trupul, sufletul prin fapte bune.

18. Cei ce nu știu să danseze spun că strâmbă e podeaua,
- dacă nu știi călărie - să nu spui că rea e șeaua.

19. Puțini te vor iubi-n viață ca tatăl care l-ai avut,
dar nimeni n-o să te iubească cât mama care te-a născut.

20. Dacă ești cinstit în viață ai oricând crezare,
mai mult este vorba cinstei ca orice scrisoare.

21. Cu cei proști să nu glumești
dacă vrei să n-o pățești.

22. Proștii se cunosc pe-aceasta că se tem numai că mor,
cei deștepți pe jumătate - doar de foame-i teama lor,
înțelepții nici de foame nici de moarte frică n-au
se tem numai de rușine și de cei ce n-o mai au.

23. Soarele când roșu-apune
roșu e și când răsare,
- omul bun în zile bune
e tot bun și-n zile-amare.

24. Dintr-o rămășiță veche cresc doar trei necazuri grele:
boala, focul, datoria - toate sunt la fel de rele.

25. Căsniciile grăbite rareori pe lume țin,
casele clădite-n grabă totdeauna stau puțin.

26. Mulțumitul are totul, - chiar desculț dac-a trăit
i-a părut că tot pământul e cu pietre-acoperit,
dar nemulțumitul n-are niciodată drum plăcut
neprivind nimic ce are, plânge doar ce n-a avut.

27. Cu zgârcitul poți s-ai pace banii când îi dăruiești,
cu cel prost când mâna-n față i-o întinzi ca să-l trezești,
cu nebunul ascultându-i nebunia lui,
cu-nțeleptul doar atuncea adevărul când i-l spui.

28. În lumea sufletească puțini sunt orbi de tot,
cei mulți nu vor să vadă, de-aceea nici nu pot.

29. Oamenii cei proști și-arama totdeauna zgomot fac
aurul și înțelepții strălucesc mereu și tac.

30. Tu care dormi, gândește la cel ce-n pat veghează,
tu care-alergi, gândește la cel ce șchiopătează,
tu cel bogat gândește la cel sărac ce-ți cere
- căci crește-o bucurie când moare o durere.

31. Cântărind cinci mii de oameni cu-adevărul - tu să știi
că mai greu e adevărul ca a-lor atâtea mii,
mii de oameni de ți-ar spune o minciună, tu zi: Nu!
- Și rămâi cu adevărul, de-ai rămâne numai tu.

32. Să nu stai unde femeia e stăpână nu soție,
dar să nu stai nici în casa unde roabă o să fie,
că nici roabă nici stăpână ci soție se cuvine
să se vadă că-i femeia într-o casă unde-i bine.

33. Pân-la cinci ani crești copilul cu nuiaua câteodată,
pân-la zece ani cu vorba și iubirea unui tată,
de la zece ani-nainte ca pe-un prieten cu blândețe,
- o asemenea-ndrumare va da roade-n mii de fețe.

34. Leului căzut în baltă orice broască-i sare-n cap,
când puterea ți-ai pierdut-o groapa toți cu grabă-ți sap’.
35. Dacă prea mult nu te-ncântă lauda când pari un leu,
nici prea mult nu te-ntristează hula când ajungi la greu.

36. Roada dărniciei tale o vei strânge tu-n viață,
binele din astă-seară fericire-i dimineață.

37. Omul care în viață chiar și-un pom dac-a sădit
a avut un rost pe lume, nici degeaba n-a trăit
dar cu cât mai mult e omul ce-adevăr sădește-n mii
roada lui mereu mai dulce va trăi pe veșnicii.

38. Să nu vrei să ai dobândă unde-ai tăi sunt păgubiți,
să nu vrei să ai tu cinste când sunt ei disprețuiți,
- ci când ei sunt în durere sufere și tu cu ei
numai astfel împreună bucurie ai să iei.

39. Doi inși care se ajută duc povara alor șase,
prieteniile-n necazuri sunt acele mai frumoase.

40. Când să te răzbuni dorești,
mult să stai să te gîndești!
- De-ai dat drumul la puhoi,
nu-l întorci în veci-napoi.

41. Mâna-nchisă nu mai poate prinde nici o muscă-n ea,
- cel zgârcit va pierde totul căci nimic nu vrea să dea.

42. Când ești singur te gândește numai la defectul tău,
când ești însoțit gândește să nu vezi ce pare rău.

43. De vrei să mănânci o pâine n-aduna tărâțe-n poală
- dacă vrei înțelepciunea nu iubi vorbirea goală.

44. Cumpătarea-i pom ce are rădăcină mulțumirea,
iar ca roade totdeauna liniștea și fericirea.

45. Moartea e cămila neagră ce la orice uși s-apleacă,
rari de tot sunt călătorii ce așteaptă s-o petreacă,
la mai mulți pe negândite ea șoptește-n fața porții
și-apoi vrând-nevrând ea-i duce pe cărarea neagră-a morții.

46. Două întrebări de seamă să-ți pui ție-n orice seară:
cât ai semănat tu astăzi cu un om, și cât c-o fiară?

47. Omul înțelept când cade sare-ndată spre lumină
dar nebunul unde cade se lipește-acolo-n tină.

48. Vai, în lume cât de-ades
sufere un om ales!
- Vulturul e-adesea prins,
cioara zboară ceru-ntins.

49. Că sunt nalți, gândesc de dânșii
doar câți se uită spre pământ,
cei ce privesc spre cer, văd bine
ce mici și slabi și șubrezi sunt.

50. Iubești pe-acei ce ți-au fost dragi,
chiar chinuri după ei când tragi
căci focul tot ți-e prețuit
chiar când ți-a ars tot ce-ai iubit.

51. Viața asta-i o nimica, un drum spre moarte este ea
dar are-n ea un mare bine:
- poți pentru alții a ți-o da.

52. Săracii vor bogați să fie,
bogații regi,
dar toți, nainte de-a ajunge
s-ajunși de coasa morții, ei.

53. Bine faci privighetoare dacă taci când va ploua
căci tăcerea-i o virtute când prind broaștele-a țipa.
- Bine faci tu om cuminte dacă taci când recunoști
că se-ascultă mai degrabă flecăreala celor proști.

54. Omul prost nicicând în viață nu se duce unde vrea
- când e mic îl duc părinții,
când e soț nevasta sa
iar când e părinte-n vârstă îl duc fiii lui cum vor,
nu-i stăpânul nimănuia, dar e sluga tuturor.

55. Cine-aruncă-n sus cenușă îi va cade-n capul său,
- cine va huli-Adevărul o s-ajungă-odată rău.

56. Omul care ocărăște după ce-a primit un bine
schimbă singur omenia pe ocară și rușine.

57. Înțeleptul se gândește la virtuți în primul rând,
căci fără de-acestea, toate celelalte pier curând.

58. Cel cinstit rămâne-același orice rău i-ar fi adus,
precum flacăra stă dreaptă orișiunde-i focul pus.

59. Trăiește cu folos doar omul ce-ajută pe-altul mai sărac,
numai un animal trăiește doar pentru propriul său stomac.

60. Dușmanul când e slab nu-și scade primejdia întru nimic,
veninul chiar și-un pic omoară,
iar focul arde chiar și mic.

61. Aproape e urechea, dar ochiul tot n-o vede
- iubirea cea mai scumpă rar suflet care-o crede.

62. De ce mai păstrezi oglinda dacă n-ai ochi să te vezi,
de ce ții Scriptura-n casă dacă n-o mai cercetezi
și de ce mai spui la alții când tu nu spui ce vorbești?
- Ești un mincinos atuncea când te-arați precum nu ești.

63. Când cei răspunzători de țară spun împăratului pe plac
nici sănătate, nici virtute, nici aur n-are țara-n veac.

64. Privirea dreptului pătrunde, dar nu rănește, unde cată,
și inima îi e fierbinte, dar nu te arde niciodată,
iar vorba lui, deși e multă, e sănătoasă și-nțeleaptă
- ce fericire s-ai de-a face cu omul cel cu viața dreaptă!

65. Laudă-ți soția numai tinerețea când o lasă
și eroul după luptă
și mâncarea după masă,
grâul numai când e-n șură,
omul numai după moarte
- pân-atuncea-i prea devreme, lumea-i schimbătoare foarte.

66. Funia slabă trage boul oricât ar fi el de tare,
lampa mică sparge noaptea orișicât e ea de mare,
cearta scurtă poate rupe chiar și-o căsnicie lungă
și un ban furat îți poate nimici întreaga pungă.

67. Înțeleptul, după ploaie adăpostu-și potrivește,
- cel cuminte spune vorba după omul cui vorbește.

68. Vasul tău la fel se umple și din mări și din fântână,
- tu să iei numai ce-ai dreptul
chiar când țara ți-ar fi-n mână.

69. Când ai piatră, nu vezi câine,
când vezi câine nu ai piatră,
iar când sunt, nu dai de teamă;
- javra regelui de latră.

70. Pe-orice trup frumos din lume musca numai rană cată,
criticii greșeli chiar unde-i poezia mai curată.

71. Unde nu-i stăpân la casă te ferește să rămâi,
te ferește și de casa unde sunt prea mulți stăpâni,
ori unde femeia-n casă, ori copilul, stăpânesc
- nici nu știu, dar nici n-ascultă
- și curând se prăpădesc.

72. Sărăcia totdeauna piere unde-i hărnicie,
- haina veche pare nouă de-i ținută-n curăție
iar gândirea cea-nțeleaptă chiar din vorbe-obișnuite
scoate lucruri prea frumoase și-adevăruri strălucite.

73. Trebuie lovită cinstea când cu răul se unește,
cum lovești în fier atuncea când cu focul se-nsoțește.

74. Nu-ți întoarce niciodată fața spre femei străine
și nici spatele spre omul care e vrăjmaș cu tine,
- ci de vrei să-ți scapi viața de pierzare și păcate
pe vrăjmași să-i ai în față iar femeile în spate.

75. Nu se naște-ntotdeauna din om mare, om cu vază,
- cum cenușa cea de floare nu și dânsa parfumează.

76. Pe un fir de grâu furtuna doar l-îndoaie, nu-l zdrobește,
pe copacul cel puternic însă-l frânge și-l trântește,
căci tari cu tari se luptă dac-au cinste și plăcere -
- când lovești pe slab nu-i fală,
e-o rușine, nu-i putere.

77. Stăpânul, fiul și femeia -
îți cer și nu te-ntreabă
lor ești dator întotdeauna
- cu toate și degrabă.

78. Că e glumă sau că nu-i
va depinde cum o spui!
- De arzi lemne zici că-i fum,
de-arzi aloe-i zici parfum.

79. Cel ce-n necaz e liniștit
și-n fericire e smerit,
și în primejdii e-ndrăzneț
- va birui cu orice preț.

80. Dacă vei lăsa mândria, vei ajunge prețuit,
dacă vei lăsa mânia, vei fi cel mai liniștit,
dacă vei lăsa și lenea, vei ajunge om bogat
iar zgârcenia lăsând-o, fericit cu-adevărat.

81. Pregătește-un plan nainte de-a începe ce-ai gândit,
bivolul nu-l biruiește decât ursul pregătit.

82. Cel cinstit de rege este de poporu-ntreg cinstit,
dar când regele său cade, el e mai disprețuit
- bine-i omul om să fie că cinstit mereu umblând,
cadă alții sau se-nalțe, el e prețuit oricând.

83. Rari sunt oamenii ce-n lume au făcut ceva ușor,
rari sunt cei ce după muncă n-au nimic în jurul lor,
toți acei ce fac un lucru de folos, îl fac cu greu
iar acela ce muncește va avea ceva mereu.

84. Morii nu-i lipsește ploaie, nici eroului podoabe,
- după laude aleargă numai sufletele slabe.

85. Chiar dacă-i din lemn de fală focul tot te-aprinde,
- chiar dacă-i din neam de nobil, cel rău tot te vinde.

86. Mai degrabă suferi praful ridicat în capul tău
decât omul ce nu-i pasă când îl mustri pentru rău.

87. Cum se sperie copacul de un vânt semeț,
muntele de tunet mare, lacul de îngheț,
tot așa cel drept se teme de-un nedrept mereu,
- fiindcă lui a face răul nicicând nu-i e greu.

88. Un sărac ruga să schimbe soarta lui
cu-a sa
mortul n-a vrut,
- sărăcia, și ca moartea e mai grea.

89. Nu-i drept să-i zici limbii limbă
că mult bine-n rău îl schimbă,
dar e drept să-i spui și floare
că din noapte face soare.

90. Dacă-nalți pe-un rău în cinste,
tot nu ai nici un folos
cum n-ai roadă de la spin, chiar și pus în loc frumos.

91. Nu cade omul curajos nici dacă-o să trăsnească,
- dar piere omul cel fricos și-un pai de-o să-l lovească.

92. Pierderea unui prieten, celui prost îi este-așa
ca săgeata ascuțită care-n suflet ar intra,
înțeleptului e însă cum este-o săgeată scoasă
- sângerată și rănită inima-n adânc i-o lasă.

93. Cel nobil e-ntr-un fel și aspru,
- când a făcut un bine, -apoi
se-ascunde, nu cumva acela să i-l întoarcă înapoi,
cel ticălos când face-un bine va aminti mereu de el,
să pară nobil, dar așteaptă mai mare plată
în vreun fel.

94. Din nou veni-vor zorii când trece noaptea iară
și nuferii-nflori-vor când soarele-o s-apară, -
așa gândea albina închisă-n floarea lată
- dar floarea-ntreagă fost-a de un măgar mâncată.

95. Omul de nimic, nu-ncepe nici un lucru că-i prea greu,
omul slab, la prima luptă fuge de la locul său,
- dar cel nobil niciodată munca nu-și va părăsi
orice val și greutate și primejdie-ar veni.

96. Averea, cinstea și puterea le folosește omul rău
ca să dezbine și s-apese pe semenii din jurul său,
dar omul bun le folosește spre-a dărui și mângâia
și a-ngriji de toți aceia siliți s-aștepte mila sa.

97. Mai trebuie alt viciu când omu-i lacom oare?
Alt rău atunci când omul bârfire-n suflet are?
Mai trebuie căință când omul este drept?
Mai trebuie podoabă când omul e-nțelept?
Mai trebuie virtute la omul iubitor?
Sau bani și-averi la omul de bine știutor?
- Sau e nevoie oare de-o moarte și mai grea
la cel căzut rușinii pe toată viața sa? ...

98. Nu poți să legi c-un fir de viță pe un măgar înfuriat,
și nu se poate cu o floare un bolovan a fi sfărmat,
și nu poți să-ndulcești o mare c-o picătură de nectar,
- și nici să-ndrepți c-o vorbă dulce
pe calea bună, pe-un tâlhar.

99. De la albină-nvăț să pot
a renunța mereu la tot,
muncind și-adună mierea sa
iar altul ce ușor i-o ia
- de-aceeași soartă-i așteptat
și-acel ce-n lume-i om bogat.

100. La flacăra cea mare și vântu-i prieten bun,
c-o-ntinde cât pădurea în prăpădu-i nebun,
- dar flacăra cea mică o stinge orice vânt,
căci cel slab n-are prieteni, nici rude pe pământ.

101. Cine-i prieten cu cel nobil chiar de-i el de neam smerit,
pentru prietenul său mare va fi și el prețuit,
astfel cum a ta cunună-i prețuită pentru flori
fă-ți prieteni numai oameni harnici, buni și iubitori.

102. Pe-un sărac mai mult îl bucuri cu dar mic
dar grabnic dat,
decât cu un dar mai mare însă prea întârziat.

103. Nu mijloacele de-afară pe cei mari i-au ajutat
ca să facă-n lumea asta faptele de neuitat,
- ci valoarea dinăuntru și voința ce-au avut, -
alții-aveau mai mari mijloace,
dar nimica n-au făcut.

104. Omul fără judecată care doar din carte știe
nu pătrunde taina cărții, miezul celor ce se scrie -
cum nici lingura nu gustă supa cea de care-i plină,
- chiar și-ntre pereți de aur trebuie să pui lumină.

105. Cel zgârcit e mult mai darnic decât darnicul smerit,
căci cel darnic dă-ntâi banul, apoi viața, la sfârșit,
dar zgârcitu-și dă-ntâi viața apoi banii, când i-i ia,
blestemat a fost pe lume, blestemat e dus din ea.

106. Nu fi lacom niciodată mai ales cu oameni răi
lăcomia-ți înarmează contra ta, vrăjmașii tăi.

107. Chiar nimic când n-avem altă,
tot se cere să trăim,
viața nu e bunul nostru, n-avem drept s-o risipim.

108. Chiar omul care-aduce jertfă se poate arde-n focul său,
- chiar când faci bine să ai grijă,
căci chiar și-atunci poți să-l faci rău.

109. Hoțul nu cere-nvoirea celui de la care fură
- dacă mintea nu-ți veghează multă pierdere-ai prin gură.

110. În smerenie-i puterea nemaicunoscută
lumea-ntreagă-o vede,
de ea-i nevăzută.

111. Unu-și pierde-avutul său
dar i-l află-altcine,
- ce e pentru unul rău
pentru altu-i bine.

112. Când omul are-un suflet lacom mereu va fi primejduit
de-acei din jurul lui,
- și fi-va mereu împins și dușmănit.

113. Acel ce luptă cu nădejde, a vieții lovituri răbdând,
va birui întotdeauna și nu va fi zdrobit nicicând.

114. Cei cu judecata bună, adevăru-l prind ușor,
- dacă unii nu-l pot prinde, vina-i judecata lor.

115. Cel mai des pe lumea asta banii-aduc nenorocire,
numai bunătatea știe cheltui spre mulțumire.

116. Cine mie-mi este drag
și departe-mi este-n prag,
- cine mi-e nesuferit
și aproape-i neprivit.

117. Dragostea este ca lemnul cel ales cu bun miros,
parfumează chiar securea care-l taie nemilos.

118. Adevărul niciodată n-a făcut rău nimănui,
singură minciuna numai suferă pe urma lui.

119. Adevărul spus de gura unui om nerușinat
e ca un inel de aur la un rât de porc legat.

120. Adevărul e ca floarea dulce și înmiresmată,
dar frumoasă numa-n mâna care s-a păstrat curată.

121. Nu-ți da brânza-n gura mâței
dacă ții la prețul ei,
- nu-ți da taina niciodată
la urechea cu cercei.

122. Nu-ți da cheia casei tale nimănui,
că dormi în drum
- ca să n-ajungi rău, nu-ți spune taina nimănui, nicicum.

123. După ce-a furat cocoșul poți să-ți ții cotețu-nchis,
- poți să-ți tot ții gura-nchisă
dacă-ai spus ce nu-i permis.

124. Nici un sac de vorbe bune nu fac cât o faptă bună,
vorba doar atunci rodește când cu fapta se-mpreună.

125. Nebunului răspunde-i pe limba lui, sau taci,
căci altfel niciodată cu dânsul nu te-mpaci.

126. Cât de puternic este darul,
- pe dată te-a făcut iubit,
iar din dușman îți face prieten și binevoitor grăbit.

127. Podul duce pe căruță dar și ea-l duce pe el,
fiecare-avem nevoie de alt om, - în orice fel.

128. Nici un prieten ca un frate
nu-i cât țara poți străbate,
dar nici ură ca-ntre frați
n-afli, lumea cât străbați.

129. Cât de iscusit să fie înțeleptul și-nțelept
în dușman să nu se-ncreadă,
- căci dușmanul rar e drept.

130. Omul cel cuminte totdeauna-ntreabă
de aceea are spor în orice treabă.

131. Înțeleptul este-acela care chiar de toate-având
își va face noi prieteni cu cuvântul cel mai blând.

132. Prima-nțelepciune este Adevărul cel preasfânt,
iar a doua e tăcerea,
- alta nu e pe pământ.

133. Unde nu-i stăpân la casă,
mergi din ea grăbit și-o lasă.

134. Unde doamna e stăpână
înțeleptul nu rămînă.

135. Unde-i un copil stăpân
nu-i loc pentru cel bătrân.

136. Bârfitorul caută vină chiar și-n cântecul frumos,
precum musca, rană cată și pe trupul sănătos.

137. Pizma este ca un vierme care roade ne-ncetat
pân-ajunge cel ce-o poartă ca și pomul cel uscat.

138. Ceea ce e fum când arde lemnul cel de rând,
- e nor
de parfum, când arde lemnul cel plăcut mirositor,
- ceea ce e înjosire
într-o gură de străin,
este-o dulce sfătuire,
la un prieten și-un vecin.

139. Ușor înghite limba, ce greu mestecă dinții
- ușor aruncă fiii, ce strâng cu greu părinții.

140. Greu e ca să nu te-nșele: lacrimile femeiești,
sau poveștile aduse de vreun prieten ce-l primești,
sau o viclenie-a unui slugă nou, lingușitor
- cei mai mulți cad în aceste curse rele prea ușor.

141. Cinci ani ți-alintă fiul - apoi ți-l ceartă zece,
și-apoi să-i fii prieten, - cum trece-n șaisprezece.

142. Câștigi ușor pe-un prost, - ce-i drept,
dar mai ușor pe cel deștept,
- pe cel nici prost și nici cuminte
nu-l pot mișca nici cele sfinte.

143. Și o stârpitură-ți poate face rău la un impas
- bivolului cel din baltă îi sar broaștele pe nas.

144. Trăind cu pâinea dăruită
și îmbrăcați cu strai ceresc,
și-adăpostiți de orice tufă,
- smeriții nu se ploconesc.

145. La cântar pus: Adevărul și averea cea mai mare
Adevărul totdeauna prețul cel mai bun îl are.

146. Oamenii-nzestrați pe lume, sufere de obicei
dar sînt bucuroși și teferi cei fără virtuți în ei:
- pasărea cea mai frumoasă
șade-nchisă-n colivie
pe cînd cioara zboară slobod
unde-i place pe cîmpie.

147. La nenorocire omul își dă banii pentru viață,
iar când scapă, își dă viața pentru bani, -
- nimic nu-nvață
astfel cei nebuni, întruna, zi cu zi și ani cu ani,
dau când banii pentru viață,
când viața pentru bani.

148. Cu un picior pășește,
cu altul stă, - cel drept
întâi încearcă bine,
- și-apoi o ia, -nțelept.

149. Apa Dunării își pierde gustul când ajunge-n mare
- prieteniile stricate duc pe cei buni la pierzare.

150. De prisos e: ploaia-n mare,
hrană celui prea sătul,
dar - bogatului
și slavă - la eroi -
- ei au destul.

151. Binele nu te păzește ca ciobanii, cu-un toiag,
ci dă minte și lumină celui care-i este drag.

152. Cine nu-și dă din avere
n-are el, averea lui, -
ci e ca momâia pusă peste grâul nu știu cui.

153. Cine la nenorocire, liniștit e-n orice vreme
la noroc, nu se mândrește,
iar la luptă nu se teme
este înțeleptul care poate lumea s-o supună
- fericit acel ce ține calea-nțelepciunii bună.

154. Rămășița: datoriei, focului sau bolii, - crește!
Nu lăsa vreun rest din ele
- restul lor, ușor sporește.

155. Nu poți avea-nlocuitor
spre-acei ce tu le ești dator:
- stăpânul a-ți sluji cinstit,
- virtutea a-mplini smerit
- și-a-ți naște-un fiu moștenitor, -
nu poți avea-nlocuitor.

156. Cine-și vede pe-orice semen
cu iubire ca pe sine, -
ca pe-o mamă respectată
pe-orișice femei străine,
orice-avere ca nimica...
- este-un om ce vede bine.

157. Când vreun altul mă hulește
rabd ocara-mbucurat...
dar apoi simt remușcarea:
bietul, - eu l-am supărat!

158. Omul rău gândește-n sine:
am mâncare și veșminte,
de nimica nu-mi mai pasă...
-o, ce josnic fără minte!

159. Omul ce tușește-ntruna să nu meargă la furat,
somnorosul se ferească de vreo blană de luat,
bolnavii să nu mănânce tot ce-ar cere limba lor,
- cel bogat, să nu se certe pentru fleacuri, - e dator.

160. Pururi fericit e omul cu duh vesel și curat,
- piele moale-are pământul pentru cine-i încălțat.

161. Până vremea nu-i sosită, - omul nu sfârșește,
sute de săgeți să-l taie - și el tot trăiește...
dar când vremea-i e sosită, fiecare moare
chiar să-l zgârii doar c-o frunză
sau cu-un pai de floare.

162. Nu te lăsa molatic mereu împins și tras
de oameni și ispite pe căi înnegurate
ci luptă și veghează-ți al vieții orice pas
ținîndu-te-ntru totul mereu pe căi curate.

163. Viclean și-adormitor e glasul
ispititorului vrăjmaș,
cu mii de legături te-ncinge
o clipă doar de i te lași.

164. Așa să mergi spre orice muncă
precum te duci spre rugăciune,
viața ta pe-aceste două
nedespărțit să le-mpreune.

165. Cel răbdător se-ncrede-n totul
în al dreptății lui sfârșit
și-atunci prin toate el rămîne
netulburat și neclintit.

166. Cel înțelept privește totul
de înainte spre napoi,
și-atunci ușor va ști s-aleagă
ce-i aur scump din ce-i noroi.

167. Să nu-ți încui cu lacăt ușa
nici câinii să-i slobozi ușor,
pot mulți pieri în frig și-n foame
și tu răspunzi de moartea lor.

168. Să nu-ți deschizi prea aspru gura,
nici ochii să-ți închizi prea moi,
sunt buni ce mor,
sunt răi ce-nvie
- și tu ai să răspunzi apoi.

169. Să nu-ți dezlegi prea des cărarea,
nici pașii să nu-ți legi prea rar
de orice râs acum prea dulce
se plânge-odată prea amar.

170. Nu-ți da, nici părăsi, nici vinde
al cinstei aur nicidecum,
că multe veacuri ți-s legate
de firul clipei de acum.

171. Se-aud și se ascund întruna atâtea glasuri și chemări,
tu cercetează-le cu grijă s-alegi curatele cărări.

172. Se nasc - și se sfârșesc întruna atâtea vieți în jurul tău,
tu caută-le cu bunătate, că mulți nu știu fugi de rău.

173. Cum să pot mustra păcatul
altora cu fruntea sus
când în viața mea el este
în tot văzul lumii pus?

174. Noi știm că după noi rămâne
o cale pentru mulți 'napoi,
și totuși câți din noi ne-o ducem
nu printre flori - ci prin noroi...

175. Toate-s schimbătoare-n lume
orice neam și orice limbă,
vremea schimbă totul numai Adevărul nu se schimbă.

176. Orice om e nestatornic
azi e-n slavă mâine-n tină,
neschimbat rămâne numai cel ce umblă în lumină.

177. Toate-mbătrânesc cu anii,
toate ofilesc și-nceată,
numai cinstea și-adevărul nu vor trece niciodată.

178. Toată slava lumii piere
mai degrabă de cum vine,
veșnică e numai slava celui care face bine.

179. Chiar de-ar fi vrăjmașii sute
să-i văd în fața mea nimic,
ca Adevărul niciodată
nici să-l trădez, nici să-l dezic.

180. Ce repede trec anii ca frunzele pe vânt,
ce vis și ce părere sunt toate pe pământ,
ca ieri părea că viața e-un drum pe veci deschis,
iar astăzi parcă totul n-a fost decât un vis.

181. Cu ce frământ începem în zorii vieții tot,
iar la apus, cum toate suspin amar ne scot.
De ce vedem la urmă acest sfârșit amar
și nu vedem nainte cât zbucium e-n zadar? ...

182. Fericit cel ce privește
cu dispreț al lumii dor,
cu cât viața-i se lipsește
are zborul mai ușor.

183. Fericit cel ce plătește
datoriile acum,
zborul lui ușor pornește
și nimic nu-l ține-n drum.

184. Fericit ce-l ce-și aruncă
rădăcina rea în foc,
orice somn și orice muncă
li-s ușoare-n orice loc.

185. Orice grai spre fiecare fie-ți cumpătat și sfânt,
nu uita ce-amare lacrimi ai vărsat pentru-un cuvânt.

186. Socotește-n cumpătare
orice grai și pas făcut,
nu uita, din nepăsare
câte pagube-ai avut.

187. Tot ce mustri, fă cu ochii și cu graiul îndulcit,
nu uita ce crengi cu roade,
c-o furtună-ai nimicit.

188. Chiar și pentru-o clipă-n care
n-ai putut să fii mai bun,
nu uita ce nopți amare
sufletul pe jar ți-l pun! ...

189. Va fi-n veci numai odihnă în Edenul cel plăcut,
pentru cei ce numai munca cea mai aspră-au cunoscut.

190. Sfântă ai mereu porunca de-a fi înfrânat și bun,
nu uita a urii fapte ce-amar foc pe suflet pun.

191. Glasul tău spre orice semen fie-ți blând și liniștit,
nu uita ce buni prieteni ai pierdut c-un glas răstit.