Eu nu sunt vrednic, Doamne... Dar Tu-mi ești Vrednicie!
Tu îmi înalți și capul căci Tu ești Slava mea!
Și Tu îmi torni în suflet mai multă bucurie
Decât acei ce-n lume chiar totul ar avea...

Cu Jertfa Ta divină mi-ai șters întreaga vină,
Mai alb decât zăpada, curat să strălucesc...
Și orb am fost odată, dar Tu mi-ai dat Lumină,
Ca, Viață și-Nviere, străpuns să Te privesc...

Eu nu sunt vrednic, Doamne, să văd atâta Slavă
Și parte s-am de-acuma de mângâierea ei...
Dar Tu cu Braț puternic m-ai ridicat din pleavă,
Căci din a Ta Comoară Tu m-ai știut crâmpei...

Cu ochii plânși de Tată Tu m-ai văzut oriunde...
C-un piept de dor de Mamă prin moarte ai trecut... !
De-o Dragoste deplină eu nu mă pot ascunde...
De-un Dumnezeu ce moare că-n Sânul Său m-a vrut... !

Eu nu sunt vrednic, Doamne... Și nu voi fi vreodată...
Și glasuri m-amenință dintr-un fierbinte hău... -
O, dacă vin la mine să-mi ceară vreo socoată,
Le spun că Tu-mi ești Tată! Le spun că sunt al Tău!

Amin.