1. Datoria cea mai mare este cea spre Adevăr,
ascultarea și iubirea Lui s-o dai ești mai dator,
în această împlinire a întâiei datorii
se arată dintre oameni care-I sunt,
- sau nu-I sunt, fii.
2. Datoria împlinirii binelui celui obștesc
o au - fără osebire - toți cei ce sub cer trăiesc.
3. Datoriile spre oameni - fie-o sută, fie-o mie,
fă-le-așa cum ai dorința ca să-ți facă și ei ție,
c-așa-i rânduit din ceruri după dreapta judecată
pentru fiecare faptă să primești așa răsplată.
4. Datoria față de-alții - fiul meu înseamnă-ți bine -
este și mai însemnată decât cea față de tine.
5. Fă-ți întâi tu datoria, fără să aștepți vreo plată,
mulțumirea c-ai făcut-o, - fie-ți scumpă de-orice dată,
nimeni n-ar putea să-ți facă mai cerească bucurie
decât pacea conștiinței care-și face-o datorie.
6. Fă-ți tu sfânta datorie, - și-apoi de-alții nu-ți mai pese,
are cine ține seama fiecăruia cum iese.
7. Și cu vorba și cu fapta aveam datorii în viață
să ni le-mplinim pe toate cum Cuvântul Drept ne-nvață,
până mai avem vreuna ne-mplinită cum se cere,
să simțim o apăsare, o povară și-o durere.
8. Cu nimic și niciodată nu fi nimănui dator,
dar dator fii tuturora - bunătate și-ajutor.
9. Niciodată nimănuia să nu crezi c-ai dat de-ajuns
- ci să știi la orice lipsă că mai datorezi răspuns,
până este-un om ce plânge, ești dator cu un alin,
numai când ți-ai dat viața să simțești c-ai dat deplin.
10. La părinții tăi copile, dragostea vei datora
până când vă va desparte moartea lor
sau moartea ta.
11. Celui ce ți-a făcut bine în viață, de-orice fel,
ești dator recunoștința, cât ești tu
și cât e el.
Căci a face cuiva bine, nu-i prea des, nici prea ușor,
- tot mai rar găsești în lume un om binefăcător.
12. Datoria și credința sunt surori adevărate,
una fără cealaltă a trăi frumos, - nu poate.
13. Cea mai sfântă datorie a oricărui om pe lume
este a iubi-Adevărul și-a slăvi curatu-I Nume,
căci tot ce primim cu toții în oricare fel și stare
și-n orice moment al vieții, - e-a Lui binecuvântare.
14. Datoria nu-i atâta cât ți-o crezi tu datorie,
ci-i atâta cât ți-o spune Cartea Sfântă care-o scrie.
15. Cere-n fiecare clipă de la Adevăr tăria
și voința ce se cere pentru-a-ți face datoria,
fiecare dimineață să-ți arate ce-ai nainte
și-apoi fiecare seară, ce-ai făcut să iei aminte.