Întâiul templu - cupa ce-ai sfințit-o,
Cu-a Ta prezență, - a fost sânul Mariei;
Căci Duhul Sfânt, prin care ai umbrit-o,
Doar El putea fi slava fecioriei.

Apoi, ai curățit al doilea templu:
Cel de Irod gătit si pângărit;
Căci ai vrut să ne oferi un exemplu
De cât urăști Tu duhul ipocrit.

Același tabernacol, la trei ani
De la sfințirea-Ți, iar l-ai cercetat:
Din nou i-ai dat afară pe tâlhari,
Căci de locașul sfânt au profitat.

Chiar Templul alb al trupului Tău,
Prin suferință, L-ai purificat,
Te-au torturat, Isuse-Dumnezeu,
Iar Tu ai înviat, căci ne-ai iertat!

Apoi, Te-ai înălțat, pe nori, la cer,
Altarul sfânt și cort celest le-ai uns
Cu sângele Tău Unic, de Martir;
Curând, vei reveni, așa ne-ai spus!

Unde vii Tu, ai foc de topitor,
Căci Solul Legământului Sfânt ești:
Și ai "leșie" de înălbitor,
Cu care arzi, de nu ne curățești.

Ultimul templu zidit, din istorie,
Pe care îl vei curăți-de hulitor,
Va dăinui mulți ani - încă o mie,
Când, Mesia, vei fi Rege tuturor!

Până atunci, înalț o rugă vie:
O, spală-mi inima, Isus, de ură
Și de mândrie, de ipocrizie,
Un templu pur-să-mi refaci din făptură!