Îți stă în față un final de an
Și altul este gata de-a începe;
Ajuns-ai tu cu toate la liman
Sau ai mai construit un al perete?
Privește-ți mersul tău cel din trecut
Și urma pașilor ce i-ai lăsat;
Câte ore importante ai pierdut
Și cât la sută din teren ai semănat?
Câte caiete ai umplut tu cu notițe
Și cât de plină ți-este inima ta, frate?
Ai mai distrus vreuna dintre granițe
Sau în picioare le-ai lăsat pe toate?
Ți-a mai vorbit în taină Domnul Dumnezeu
Și-ai mai urcat cu El victorios o treaptă?
Căci praful de pe Biblie devine tot mai greu
Și te mai miri c-ai mai căzut încă o dată.
Cu cât ai mai crescut timpul de rugăciune?
Sau l-ai scurtat, ca să ai timp de joacă?
Să nu te superi, Domnul îți mai spune:
“De ce e rugăciunea ta așa săracă?”
Cu câtă dragoste-ai venit în Casa Domnului
Și câte tentative ai avut de‐a renunța?
Te mai încrezi tu oare-n Fiul Omului
Sau ți-ai făcut bagajul, gata pentru a pleca?
Ai șansa să te pocăiești, chiar astăzi
De tot ce n-ai făcut sau ți-a fost silă,
Să te oprești din a mai colinda pe străzi
Și să arăți în stânga și în dreapta milă.
Ia Biblia în mâini și mai citește-o dată,
Căci doar așa vei dobândi înțelepciune,
Iar părtășia sfântă, să nu o mai lași baltă,
Să nu mai stai cinci minute-n rugăciune.
Lasă joaca în aceste vremuri mai puțin
Și ia Cuvântul Sfânt de-l studiază,
Fii autentic, fii un adevărat creștin
Și sigur poți, ia Scriptura și o memorează!
Căci n-ai de unde tu să știi când pleci
De pe pământu-acesta unde-ai stat un pic;
Aici îți este-ngăduit de Dumnezeu s-alegi;
După, n-o să mai poți face nimic.
Renunță la mândria ce aici te-a cam legat
Și-ai vrut ca să arăți ca ești tu cineva!
Tot ce avem, tot ce suntem, El ne-a dat
Și vom pleca fără nimic în slava Sa!
Începe noul an cu Dumnezeu de mână,
Nu mai merge singur, din rău în mai rău!
Lasă-L pe Dumnezeu să stea la cârmă,
Spune lumii că Isus este Mântuitorul tău!