1. Fericirea este starea cea mai 'naltă a oricui
care poate s-o atingă un om în viața lui.
După ea aleargă-n lume fiecare în vreun fel
dar n-o află în afară nimenea decât în el.
2. Fericirea cere multe lupte ca s-ajungi la ea,
însă numai cei ce-o caută suferind o pot avea.
3. Fericirea trecătoare mulți le pare c-au aflat
dar aceasta-i ca și visul cel mai scut și-ndurerat
când îți pare c-ai cuprins-o și o ții la sânul tău,
se topește și-ți rămâne numai lungi păreri de rău.
4. Fericirea netrecută o găsești numai atunci
când cunoști și ții din suflet ale dragostei porunci.
5. Fericirea totdeauna nu-i deplină pe pământ,
pricini care s-o-ntristeze, vai, ce mari și multe sunt!
Numai când Iubirea-o ține și ne-o apără putem
să fim siguri și să credem c-o trăim și c-o avem.
6. Nu te-abate niciodată de la datoria ta
și-atunci fiul meu fii sigur - fericirea vei avea.
7. Fericirea este rodul unei stări pe drum cinstit
și-o au numa-mplinitorii Adevărului iubit.
Cine nu se străduiește a-l trăi cât mai frumos,
cât se laudă că este - tot nu este bucuros.
8. Fericiți sunt copilașii căci ei sunt neprihăniți,
și doar cei ce sunt ca dânșii pot să fie fericiți.
9. Omul unde-i fericit
s-ar vrea-n veci nedespărțit,
însă prea puțini găsesc
starea harului ceresc,
unde sufletul ajuns
a aflat orice răspuns,
unde gândul fericit
are tot ce și-a dorit.
10. Fericirea are multe trepte spre desăvârșire,
fiecare până unde o cuprinde-a lui simțire.
11. Fericirea n-are vârstă dar toți și-o doresc acum,
numai că de mulți prea fuge
și n-o mai ajung pe drum.
Fericiți sunt doar aceia care se grăbesc și știu
ca s-o afle unde este - până nu e prea târziu.
12. Pentru unii fericirea e-o nălucă și un vis
ce dispare-n clipa-n care ochii lor li s-au deschis.
13. Omul înțelept e-acela care este credincios,
omul credincios e-acela care are ce-i frumos
și frumosu-l are-acela care-i darnic și smerit,
iar acel smerit și darnic este omul fericit.
14. Fericirea nu-i o vorbă, nici un loc, ci e o stare,
orișicând și orișiunde ea-i a inimii ce-o are.
15. Mulți făgăduiesc în lume fericirea să ți-o dea
dar adesea chiar ei înșiși n-au ajuns a o avea.
Cel cu-adevărat ferice nu-i un om lăudăros,
dac-o are, totdeauna o arată luminos.