POŢI FI SĂRAC? - sonet
Autor: Cosma Cristian  |  Album: Fiul risipitor  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Cosma-Cristian.3 in 27/12/2024
POŢI FI SĂRAC?

Poţi fi sărac când Tatăl e bogat?
Poţi fi străin când lângă tine-L ai?
Chiar de suspini şi sângeri printre scai
Eşti pururea de harul Lui legat.

Pentru un timp ţi-e cuibul clătinat
Să-nveţi să zbori spre-al mântuirii plai
Când te întorci smerit, fără alai
De nici un dor de slavă întinat.

Poţi fi pierdut când eşti predestinat
Iubirii Lui, plângând să te predai
Şi să câştigi ce necurmat aveai?

Când eşti un fiu nu poţi să fii argat,
Căci lângă El e pururea un rai
Ce schimbă răni în Har îndelungat.

Poți găsi aici volumul de sonete Fiul risipitor : https://clcromania.ro/produs/fiul-risipitor-versuri-despre-cel-mai-sublim-tablou-al-omenirii-9786306678105?sq=fiul+risipitor
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 85
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni