Nu iubi mai mult
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Viitoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 28/12/2024
Nu iubi mai mult pe nimeni
ca pe Dumnezeul tău
căci o astfel de iubire
e spre cel mai mare rău
și se-ntoarce totdeauna
spre nefericirea cui
a disprețuit pe Domnul
împărțind iubirea Lui.

Nu iubi și nu iubi
ca pe Domnul - orice-ar fi
Lui să-I dai și Lui să-I dai
toată, toată, toată dragostea ce-o ai.

Nu-ți iubi mai mult nici fiul
orice nume drag îi pui
dacă Domnul ți l-ar cere
nu cârti-mpotriva Lui
nici durerea cea mai mare
nu te ducă la cârtiri
a ta inimă nu-și piardă
pacea marii Lui iubiri.

Nu-ți iubi mai mult nici viața
cât de tânără ți-ar fi
nici părinții, nici averea
ca pe Domnul nu-ți iubi
a Lui dragoste să-ntreacă
orice alta-n viața ta
pentru El să le ai toate
- și El te-a iubit așa.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 39
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni