Am fost copleșit de greul
Ce-l întâlneam zi de zi.
Tot auzeam de Dumnezeul
Ce mă poate odihni,

Numai că mi-era străin
Și nu știam unde găsesc
Acel ceresc și blând alin,
Despre care toți vorbesc.

Am continuat în a mea viață
Să car povara-n trup mereu,
Căci nu știam că m-așteaptă
În prag Bunul Dumnezeu.

Prin noroaie și furtuni,
Mergeam cocoșat de-amar.
Nu știam că există râuri
Cu-al Divinității har.

Tot ce auzeam mi-erau povești,
Am crezut că lumea minte.
Nu știam cum să găsești,
În ceruri vestitul Părinte.

Mi se parea greu de ajuns,
Prea sfânt să Se uite la mine,
Un om rece și distrus,
Un palat ajuns ruine.

Numai că-ntr-o zi, în casă,
Pe noptieră, lângă pat,
Zări Biblia lăsată
De măicuța mea odat'.

Auzeam cum mă îndeamnă
S-o iau și s-o răsfoiesc.
Dar nu mă găseam în stare
Sfânta carte s-o citesc.

Uitându-mă în oglindă
Vedeam doar un păcătos,
Ce n-a meritat osânda
Să i-o poarte, blând, Hristos.

Totuși, Duhul nu tăcea,
Striga mai tare către mine,
Numele-mi tot repeta,
Pentru-a mă apropia de Tine.

Sfios m-am apropiat
De ceea ce-mi părea fioros,
Un prea mare lucru dat,
Pentr-un jalnic mincinos.

De cum am citit un rând,
N-am putut să mă opresc,
Și-am continuat așa, plângând,
Despre Tine să citesc.

Am aflat din Cartea Ta,
Doamne și Tată ceresc,
Să vin cu povara mea,
Totul să-Ți mărturisesc.

Pentru că așa de bun
Și minunat ești Tu, o, Doamne,
Că mi-ai ierta orice, oricum,
Păcatul cât ar fi de mare.

N-am ezitat și-atunci pe loc,
Genunchii mi-au atins podeaua.
Am simțit sfântul Tău foc,
Cum își începea lucrarea.

Râuri de sfințire-n trup
Inima mi-o căutau,
Ranile să mi le-aline,
Căci așa tare strigau.

Am continuat să spun ce mă apasă
Fiindcă acel sentiment ciudat,
Era străin în a mea viață.
Atunci Duhul Tău m-a cercetat.

Am simțit cum dintr-o dată,
Piatră cu Piatră se dărâmă,
Și-n inimă-Și făcea
Domnul un loc să rămână.

Tronul și-L descoperea,
De sub poveri și mult păcat,
Viața mi-o direcționa,
Pe drumul de El trasat.

Eliberat în mod divin
Am fost de tot ce mă durea.
Dumnezeu mi-a fost alin,
Când lumea mi se prăbușea.

Am găsit la El scăpare,
De tot ce m-a prins în laț,
Și-o prea mare vindecare,
Ce m-a făcut să nu mai las

Nimic în lumea asta mare,
Să mă poată îndepărta,
De mână Lui cea iubitoare,
Ce în taină m-aștepta.

Întorcându-mă la Tatăl,
O haină nouă am primit,
Aflând că până și-n vale,
Dumnezeu m-a ocrotit.

Am crezut că nu există,
Că pe mine nu mă vrea,
Dar m-a întors acasă,
Dându-mi mângâierea Sa.

O inimă nouă mi-a dat,
Și-o minte de acum curată?
Că să pot să fiu salvat,
Să nu Îl mai pierd vreodată.

Nu pot acum decât să zic,
Iartă-mă, Tu, Tatăl meu,
Pentru tot ce am rostit
Împotriva Ta de rău.

Am fost un om fără de minte,
Când de la Tine am plecat,
Pierzând în lume clipe multe,
Bucurii ce Tu mi-ai dat.

Am stricat averea-Ți mare,
Într-o lume de păcat,
Dar am primit a Ta salvare
Și sunt gata de lucrat.

Vreau să iau parte și eu,
La tot ce-n lume ai in plan,
Să-Ți slujesc, bun Dumnezeu,
Mult mai mult fiece an.

Un pumn de țărână rece,
Dumnezeu l-a transformat,
Într-un fiu de mare Rege,
Singurul nost' Împărat.

De aceea neîncetat,
Voi striga întotdeauna,
Despre Domnul minunat,
Care mi-a salvat inima.

Fiindcă numai Domnul meu,
Merită toată mărirea,
C-a salvat copilul Său,
Din lupta ce o avea cu firea.

Dumnezeu m-a mântuit,
Și vreau de această minune
Să spun mereu, neobosit,
La întreaga asta lume.

Pentru că încă-s deschise,
Porțile ce duc în Rai.
Acum te invit pe tine.
Hai odată, ce mai stai?

Amin!