Nu cântați numai cu vocea
oricât v-ar fi de frumoasă,
ci cu inima fierbinte
și cu lacrima duioasă.

Numai când cântarea curge
cu o lacrimă udată
o-nțelege și-o-ncălzește
inima cutremurată.

Numai când cântarea-ncepe
după plânsu-n rugăciune
poate gheața s-o topească,
poate cerul să-mpreune.

Când cântarea-i fără lacrimi
poate fi cât de frumoasă,
inima tot rece-o ține,
ochii tot uscați îi lasă.

Nu cântați fără căldură,
nici fără de rugăciune,
nici fără viață sfântă
oricât de frumos răsune.

Ci le-aveți întâi pe-acestea
apoi să cântați cu ele,
și vă veți simți pe strune
cum cad lacrimi printre stele.