Oricine va vrea să fie
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântarea Viitoare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 28/12/2024
Oricine va vrea să fie
cel mai mare dintre voi
a zis Domnul, - să se lase
cel mai jos și mai napoi
cine vrea s-ajungă-ntâiul
fie robul tuturor
asta-i calea înălțării
în al Domnului popor.

Pentru că nici Domnul nostru
când în lume a venit
n-a vrut alții să-L slujească
ci El pe-alții i-a slujit
n-a vrut să-și dea alții viața
pentru ca să scape El
ci Și-a dat-o El, ca alții
să se mântuie astfel.

Cel care tot vrea să-și scape
viața asta pe pământ
și-o va pierde pe aceea
de la Dumnezeu Cel Sfânt
dar cel care-și dă viața
cea de-acum pentru Hristos
își va câștiga viața
cea din Veacul Glorios.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 50
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni