UN VEȘNIC ACASĂ...

Copilăria de nu s-ar mai sfârși
Doar ploaia ar mai uda pământul cu lacrimi...
În spume, doar marea s-ar zbate în patimi
Și-n suflet durerea n-ar fi.

Copilăria... de nu s-ar mai sfârși
Prin văi ar străbate ne-nfrântă lumina...
Și razele-i blânde, pe rană, odihna
Turna-vor în miezuri de zi.

Etern ar străbate, atunci, primăvara...
Prin lacrimi și cântec, prin susur și plâns...
Noiane de ură, topite, ca ceara
S-ar pierde pe veci în abis.

Ne-am găsi mai ferice, atunci, împreună,
Desprinși de sub jugul preaplinului EU...
N-am mai ști ce sunt ziduri, invidii sau ură
Și-n cântecul nostru-ar zâmbi Dumnezeu.

În jocul ingenuu al vieților noastre
Ne-am ține de mână, sub cer infinit...
Hotar ne vor fi numai zările-albastre,
În inimi iubirea – un vis împlinit.

**********
Copilăria... de nu s-ar mai sfârși
Cu zâmbetu-i fraged, cu inima-i bună...
Cu mamă și tată ce-n brațe ne-adună,
Un veșnic Acasă am trăi.

Și blând, ne va frânge atunci chiar Iubirea
Căminul în care, iubind, am crescut...
Când... spre Casa de Sus, străbătând nemurirea,
În zbor ne vom pierde spre-un Nou Început.

Și veșnic ACASĂ vom fi...
Acolo unde COPILĂRIA nu se va mai sfârși...

Alexandra-Ligia Negru, 09.12. 2024