O, cum să uit Isuse ce legăminte-am pus
când Cerul și pământul mă-mbrățișau cu Tine
când străbăteam adâncuri și înălțimi cum nu-s
niciunde-n lumea asta cuprinderi mai divine?

O, cum să uit fiorii acelor rugăciuni
purtat pe sus de îngeri și sărutat de stele
că nimănui pe lume nu-s date-așa minuni
și stări mai strălucite de cum erau a-mele!

O, cum să uit ce darnic și dulce mi-ai răspuns
cu câtă revărsare de drag și bucurie
că orișicărui suflet din lume i-ar fi-ajuns
nemaiavând să-Ți ceară nimic pe veșnicie!

... Și totuși iată Doamne, eu am putut uita
în chiar cea mai divină și mai dorită stare
și m-am întors spre tină chiar înaintea Ta
călcându-mi legământul în cea mai rea uitare.

O, cum să uit eu Doamne că mi-am putut zdrobi
iubirea cea mai sfântă cu cea mai grea durere
- mai poate fi Isuse, mai poate oare fi
nădejde pentru mine vreodată de-nviere? ...