1. Recunoștința niciodată copile să n-o uiți, - să știi
așa să crești tu după mine
și-n ea să-ți crești ai tăi copii,
că nu-i virtute mai frumoasă,
nici semn de-un om superior,
cum e la cel ce dovedește un suflet recunoscător.

2. Celui ce ți-a dat un nume când erai necunoscut,
să nu-i uiți recunoștința oricâți ani ar fi trecut.

3. Celui care ți-a dat pâinea când erai orfan flămând
ești dator recunoștința până vei intra-n mormânt;
însă celui ce lumina și Cuvântul Sfânt ți-a dat,
ești de-o mie de ori încă mai adânc îndatorat.

4. Nu-i mai rău și mai netrebnic om pe lume ca acel
ce plătește cu rău celui ce-a avut milă de el.

5. Fiul meu privește bine în viața orișicui
ca să vezi cum își tratează binefăcătorul lui,
când vezi nerecunoștință la un fiu sau ucenic
cât l-ar lăuda prostimea tu să știi că-i un nimic.

6. Să nu aibă liniștire cel ce binelui dă rău
până-și va striga cu lacrimi peste tot păcatul său.

7. Vinovat să fie veșnic cel nerecunoscător,
roadă-i conștiința veșnic binele rămas dator,
ardă-i conștiința veșnic orice rău făcut și spus
celui ce i-a dat un nume și pe brațul lui l-a dus.

8. Vai de cei ce pot să doarmă ori să-nghită-un dumicat
până nu-și îndreaptă răul făcut cui i-a ajutat.

9. Sfântă e recunoștința, lucru mare este ea,
omul mic cu suflet josnic nu-i în stare-a o avea,
cine-ntoarce rău acelui care bine i-a făcut
este semn că suflet josnic și netrebnic a avut.

10. Dacă n-ai recunoștință,
să știi că n-ai meritat
mila și bunăvoința celui ce te-a ajutat.

11. Nu om credincios, ori frate,
dar nici om de gloată nu-i
omul care clevetește binefăcătorul lui,
cel ce-ntoarce rău acelui ce l-a ajutat pe el
e-un nelegiuit, un monstru,
un netrebnic și-un mișel.

12. Nu poți mai ușor cunoaște pe un om ce suflet are
decât de recunoștința către cel care-i datoare.

13. O, recunoștința este o eternă datorie
față de acela care ți-a făcut un bine ție,
cu cât binele-i mai mare e-astfel și recunoștința,
- celui care n-o arată ardă-i veșnic conștiința.

14. Fiul meu și pentru-o vorbă simte-te îndatorat,
dacă cel care ți-a spus-o, în vreun fel te-a ajutat.

15. O, urmașul meu, eu ție nu-ți las un mai sfânt îndemn,
decât celor ce-ți fac bine - al recunoștinței semn.
Vezi cum mi-am cinstit eu tatăl, binefăcătorul meu,
- de vei face și tu astfel - să-ți ajute Dumnezeu!