GÂNDURI
Aș vrea să vă vorbesc puțin de mine,
Așa cum pot mai bine, doar în rime,
Să curgă versu-aș vrea, dar este greu,
De multe ori, nici eu nu știu cine sunt eu.
Balsam de alinare aș vrea să fiu,
O rază de lumină în sufletul pustiu,
Răcoare să aduc în sufletul ce arde,
Iubire întruchipată, eu știu, așa se cade.
Am fost copil pribeag în lumea asta mare,
O curgere de timp, o viață fără valoare,
Dar Dumnezeu a pus fertilitate-n mine,
Am trei băieți în casă, sunt mândră, îmi e bine.
Ploaia binecuvântării peste inimi vine,
Eu cred și știu că Dumnezeu dă bine,
Atunci când trec printr-un necaz, eu cred, sunt șlefuită,
Prin Duhul Tău aș vrea să fiu și pregătită.
Noi nu iubim durerea, dar doar olarul știe
Ca lutul pus pe roată cum șlefuit să fie,
Să fie vas de preț, și vas doar de folos
Aș vrea să fiu și eu, alături de Hristos.
Balsam de alinare ar trebui să fiu,
Mă modelează, Doamne, cât încă mai sunt viu,
Iubire vreau să curgă prin faptă și cuvânt,
Să fiu a Ta lumină cât sunt pe acest pământ.
Eu nu vorbesc de mine, nu am nimic de spus,
Dar vreau în poezie să spun despre Isus,
Răcoare să aduc în sufletul ce arde,
Să luminez prin rime și versuri înnodate.
Acesta-i rostul meu, aceasta-i împlinirea,
Și mai presus de toate aceasta e iubirea,
Aș vrea să o cunoaști, fă un angajament,
Apropie de Domnul tot ce-i al tău, concret.
Dă-i inima, pe tine te dăruiește Lui,
Vei dobândi balsam și pacea cerului,
Vei primi râu ce curge, de viață dătător,
Căci El ne este totul, ne e Mântuitor.
Emilia Dinescu