Înțelepciune, Maică Sfântă
ce-mi îndrumezi cărarea mea,
rămâi de mine mai aproape
când munții-s nalți, iar noaptea-i grea.

Învață-mă că nu-s pe lume
comori mai mari și mai de preț,
ca cele ce le dă credința
smeritei și-nfrînatei vieți.

Învață-mă că nu-s prieteni
mai buni și mai aleși ca cei
ce n-au nici duhul lingușirii,
nici pofta laudei în ei.

Învață-mă că nu-i cunună
mai scumpă ca un cuget drept,
nici tron mai nalt ca umilința,
nici har ca drumul înțelept.

Învață-mă, nu după vorbe
pe cei ce-i văd să-i presimțesc,
să-i simt, prin duh, în adâncime
și prin tăcere, ce gândesc.

Învață-mă ca părtășia
să nu mi-o dau oricui ușor,
- să-i cred pe toți după măsura
răbdării-n încercarea lor.

Învață-mă ca Adevărul
să-l recunosc și să-l pătrund,
să-l îndrăgesc și când mă mustră,
să-l apăr și când nu răspund...

Înțelepciune, Maică Sfântă,
învață-mă s-aleg de-acum,
comorile de aur veșnic,
nu cele de-amăgiri și fum!