Trecu un an de îndurare
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 31/12/2024
Trecu un an de îndurare,
În față altul a venit,
În el cu noi va fi și Domnul,
Nu suntem singuri pe pământ.

S-au dus atât de multe zile,
De pace pline ce au fost,
În fața stau ca să mai vină,
Mai multe... pline cu un rost.

Trecu un an de izbăvire,
De lupte-n care-am biruit,
Căci mâna plină cu putere,
A fost cu noi... ne-a însoțit.

A fost cu noi prezența sfântă,
Ce ne-a trecut de munți și văi,
Și de săgeți otrăvitoare,
Și de mânia celor răi.

Trecu un an de biruință,
Și trecerea lui ne-a condus,
Mult mai aproape de speranță,
De întâlnirea cu Isus.

De ziua-n care către ceruri,
Cu El la braț ne-om înălța,
Spre Țara plină de lumină,
Să locuim în veci în ea.

Trecu un an... la ușă bate,
Un altul nou ce-i daruit,
De Dumnezeu ca s-avem parte,
De tot ce El ne-a pregătit.

Vestește-un timp de pregătire,
Pentru un zbor mult așteptat,
Să îl primim cu prețuire,
Azi noul an ce ni l-a dat.

El poate ultimul sa fie,
Să stăm de veghe-n el mereu,
Căci nu știm clipa, nu știm ziua,
Când va veni El... Dumnezeu.

Dar tot ce știm... este ca vine,
Să-l așteptăm curați... smeriți,
Mereu doar gata de-nălțare,
Plini de iubire... pregătiți.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 90
Opțiuni