Emanuel! Așa Te-am cunoscut
De ani în șir de când tot merg pe cale...
De multe ori în viață mi-ai fost scut
În clipe bune, dar și-n ceas de jale...

Și nu întotdeauna-am înțeles
De ce îngădui să-mi testezi credința,
Dar tu doreai să faci un vas ales,
De-aceea mi-ai probat mereu ființa.

Acum, la cumpănă de ani, privesc
Spre urmele ce le-am lăsat în vale
Și, Doamne scump, doresc să-ți mulțumesc
Că numai mâna-Ți m-a ținut pe cale.

Eu n-am știut prin ce va fi să trec,
Dar mi-ai vorbit să stau în mijlocire.
Genunchii-n fața Ta să mi-i aplec,
A fost ades a mea-ndeletnicire.

Căci cine ar putea mai bine știi
Ce-ascunde-n poala vremii viitorul?
Prin curgerea de clipe, zi de zi,
Poveștii mele, Tu-i ești autorul.

Îți mulțumesc că nu m-ai părăsit
Când nu am înțeles călăuzirea.
M-ai așteptat milos, m-ai regăsit,
Nu m-ai lăsat să gust nenorocirea.

De jos m-ai ridicat de-atâtea ori,
Căci singură eu nu aveam putere.
Ai pus în juru-mi frați, dar și surori,
Ce sprijin fost-au gata să-mi ofere.

M-ai ajutat și-n cele pământești...
O, cum să uit când am strigat spre Tine:
„Sunt în durere, Doamne, unde ești?”
Și mâna Ți-ai întins să mă aline.

Și-n lipsuri, Tată, Tu nu m-ai lăsat
S-ajung ca să cârtesc cu-amărăciune.
Atât de mult m-ai binecuvântat,
Cât gura mea acum, nu poate spune.

Emanuel, Tu ești cu min` mereu,
Deși nu știu să mulțumesc prea bine
Și nu mă lași când drumul este greu,
Mă ții de mână, Doamne, lângă Tine.

În veci îți ții a Tale promisiuni,
Căci credincios rămâi în orice vreme
Și mai lucrezi cu semne și minuni
La cei ce îndrăznesc ca să Te cheme.

Așa că, Doamne, unde să mă duc?
La Tine eu găsit-am apa vie!
Întreaga mea ființă o aduc
Și mă încredințez, în pace, Ție!

Mai poartă-mă și-n anul ce-a veni
În carul Tău de biruință sfântă,
Căci eu nu știu ce poate surveni,
Dar dreapta Ta nu poate fi înfrântă.

Și vreau să-Ți mulțumesc anticipat!
Mă-ncredințez în bunătatea-Ți uimitoare
Ce pân-aici din multe m-a scăpat!
Condu-mă Tu spre viața viitoare!