Am privit în Scripuri spre o taină
Când prea grea îmi părea a mea cruce
Și am vrut să găsesc poate-o noimă:
Suferința, spre ce țintă duce?

Am găsit pe-Avraam, credinciosul,
Ce din Ur a ieșit, din Haldeea,
Ascultând și lăsând tot confortul
Ca s-ajungă în țara aceea.

Canaan – loc promis de Iehova,
Ce mistere ascuns-ai în tine
De-au putut Avraam și cu Sara
Depăși suferințe, suspine?

Însă nu bogăția, pășunea,
L-a atras ca magnetul în zare,
Ci cuvântul rostit, promisiunea
celui Sfânt l-a ținut mereu tare.

Mai apoi, când trecuse un secol,
Un copil, un urmaș își dorise. .
Ani la rând, așteptând un miracol,
Suferi-n spulberatele-i vise.

Și atunci se-ntâmplase minunea
După cum Cel Preanalt îi promise:
Într-un an se-mplini rugăciunea,
Căci Isac chiar prin Sara venise.

Dar curând, înc-un val de-ncercare,
Cel mai greu dintre tot ce crezuse:
Dumnezeu îl testa-n dedicare,
Pe-al său fiu preaiubit îl ceruse.

Nu-i mai grea suferință pe lume!
Să jertfești ce-ai mai drag pe altare? !
Cine poate umil să-și asume
Celui Sfânt ca să-I dea ascultare?

Însă el, Avraam, ascultase
Și-a urcat lungul drum către munte...
O credință de fier dezvoltase
Și durerea știa s-o înfrunte.

Suferința din vremea trecută
L-a călit pentru noua cerință.
Fără murmur, tăcut, execută,
Învierea văzând prin credință.

L-a adus mai aproape de Domnul
Fiecare durere-ntâlnită.
A urmat întru totul îndemnul
Și credința i-a fost răsplatită.

Peste veacuri de grea așteptare,
Înc-un Tată privise altarul...
Fiul Său, dovedind acceptare
A urcat suferind tot Calvarul.

Al durerilor Om din Isaia,
El, Isus, preaiubit din vecie,
Îndură pentru lume bătaia
După cum se vesti-n prorocie.

Suferința-I născuse salvarea
Din păcat și din moartea amară;
Și-orice om, care vrea transformarea,
De va crede, în veac n-o să moară.

Dacă Fiul cel fără de pată
A răbdat în tăcere disprețul,
Ce sunt eu, să pot crede vreodată,
Că n-aș da suferințelor prețul?

Nu-i ușor dacă trec prin zdrobire,
Când mă frâng sub povara durerii,
Dar Isus îmi oferă-n iubire
Al Său har și nădejdea-nvierii.

Voi ieși mai curat din cuptoare,
Suferința va arde doar zgura...
Ale Sale aripi protectoare
M-or umbri, cum afirmă Scriptura.

Voi putea să ajut și pe –un semen
Când va trece la rând prin durere.
Tot mai mult cu Isus de m-asemăn,
Voi dori să aduc mângâiere.

La sfârșit, când răsplată primit-am,
Voi privi spre-a mea urmă din vale
Și voi ști: prea puțin suferit-am
Ca să stau la picioarele Tale.

Mulțumesc că oricând, suferința,
M-a adus mai aproape de Tine,
M-ai sfințit, mi-ai lucrat și credința,
Chipul Tău să se vadă în mine!