¹ Fiul meu, să iei aminte la înțelepciunea mea,
la a mea învățătură să-ți apleci urechea ta.

² Ca să fii întotdeauna cu alese chibzuințe
tinerele tale buze să câștige cunoștințe.

³ Buzele străinei, miere parcă strecură-n îndemn,
cerul gurii ei așa-i ca lunecosul untdelemn.

⁴ Dar la urmă mai amară-i ca pelinul cel amar,
ca o sabie-ascuțită cu tăișul ca de jar.

⁵ Vinovatele-i picioare către moarte te cobor,
pașii ei duc la pierzare pe câți merg pe urma lor.

⁶ Astfel ea nicicând nu află calea vieții pe pământ,
drumurile-i rătăcite nici nu știe unde sunt.

⁷ Și-acum, fiii mei, pe mine ascultați-mă pe rând:
nu v-abateți de la sfatul și cuvântul meu nicicând.

⁸ Depărtează-te de drumul care duce către ea
și de-a casei sale ușă nicicând nu te apropia.

⁹ Ca nu cumva să-ți dai vlaga altora (acelor răi)
și-unui om fără de milă să dai cumva anii tăi.

¹⁰ Ca nu cumva, ei, străinii, să-ți mănânce-averea ta
și tu să trudești, iar altul pentru casa lui să ia.

¹¹ Ca nu cumva pân-la urmă să rămâi gemând zdrobit,
când și carnea ta și trupul o să-ți cadă istovit.

¹² Și să zici: Cum am putut eu să urăsc certarea, cum?
De ce inima-mi respins-a al mustrării sfinte drum?

¹³ Cum n-am ascultat eu glasul celor care mă-nvățau,
cum de n-am luat aminte bunul sfat ce mi-l dădeau?

¹⁴ Cât pe-aci eram ca unul din nenorociți să mor
în mijlocul adunării - și-a întregului popor...

¹⁵ Fiul meu, bea apă-ntruna din fântâna ta,
caută din a tale ape și izvoare a te adăpa...

¹⁶ De nu vrei să ți se verse pe afară-al tău izvor
și să-ți curgă-a tale ape prin piață, tuturor.

¹⁷ Lasă-le să fie numai pentru tine, fiul meu,
nu pentru străinii care locuiesc în jurul tău.

¹⁸ O, izvorul tău să fie veșnic binecuvântat,
de soția tinereții bucure-te ne-ncetat.

¹⁹ Căprioară preaiubită, fii de ea mereu atras
și de-ai ei iubire scumpă îmbătat în orice ceas.

²⁰ Fiul meu, de ce-ar fi oare o străină să-ndrăgești
și de ce-o necunoscută lângă sânu-ți să primești?

²¹ Cunoscute sunt 'naintea ochilor lui Dumnezeu
ale omului căi, toate, căci El vede drumul său.

²² Cel rău este prins în însăși a lui fapte și ocări
și este-apucat de-a vinei și-a greșelii lui urmări.

²³ El din lipsă de-nfrânare în păcate va muri,
din prea multa-i nebunie va cădea și va pieri...