¹ O, nu strigă-nțelepciunea, nu înalță glas ea oare
și priceperea nu strigă tuturor cu glasul tare?
² Că se urcă pe 'nălțime,
la răspântii se așează.
³ Stă la porți și la intrare
în cetate - cuvântează:
⁴ ”Oamenilor, către voi strig
și spre tineri nalț eu glasul.
⁵ Să învețe minte proștii
și nebunii - c-ar fi ceasul.
⁶ Ascultați-mă căci lucruri înțelepte vă voi spune,
gura mea deschisă-nvață numai lucrurile bune.
⁷ Vestea mea este-Adevărul,
buzele-mi urăsc minciuna.
⁸ Tot cuvântul gurii mele
este drept întotdeauna.
⁹ Neadevăr nimica nu e nici sucit, nimic în toate,
toate-s lămurite minții știutoare de dreptate.
¹⁰ Mai curând decât argintul prețuiți a mea povață
și mai mult ca scumpul aur prețuiți știința-n viață.
¹¹ Căci mai mult ca piatra scumpă prețuiește-o-nțelepciune,
nu-i mărgăritar sau aur să se poată-asemeni pune.
¹² Iată eu înțelepciunea, mintea am ca locuință
celor mai alese gânduri eu pot să le dau ființă.
¹³ Frica Domnului e-aceasta: să urăști ce-i rău, anume
îngâmfarea și minciuna și purtarea rea pe lume.
¹⁴ De la mine vine sfatul și izbânda de la mine,
eu sunt toată cunoștința și puterea-n tot ce-i bine.
¹⁵ Doar prin mine împărații
și voievozii fac dreptate.
¹⁶ Și prin mine dregătorii
cârmuiesc a lumii gloate.
¹⁷ Eu iubesc pe toți aceia care vor să mă iubească,
câți mă caută cu ardoare pot oricând să mă găsească.
¹⁸ Bogăția-n veci și slava
și dreptatea sunt cu mine.
¹⁹ Rodul meu mai scump ca-argintul
și ca aurul se ține.
²⁰ Eu pe-a nevinovăției cale merg fără-ncetare
și pe al neprihănirii neted mijloc de cărare.
²¹ Ca să-i dau adevărata moștenire cât trăiește
și să-i umplu vistieria celui care mă iubește.